9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialACCIDENT teribil la locul de muncă. Un angajat Hidro Prahova a murit...

ACCIDENT teribil la locul de muncă. Un angajat Hidro Prahova a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ

Un angajat al SC Hidro Prahova a murit, iar altul a fost rănit, marți, după ce au fost prinși sub un mal de pământ în timp ce lucrau la remedierea unei avarii produse la reţeaua de alimentare cu apă a oraşului Câmpina. Muncitorii au fost scoşi la suprafață de către colegi care au cerut intervenția unei ambulanţe, informează Mediafax. 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Județene Prahova, la un moment dat, șanțul săpat pentru a le permite accesul la o vană s-a surpat, cei doi muncitori fiind acoperiți cu pământ.

Unul dintre bărbaţi are răni uşoare la mâini şi este în afara oricărui pericol, iar cel de-al doilea muncitor, în vârstă de 58 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti, unde medicii au declarat decesul acestuia.

Inspectorii de securitate a muncii vor face verificări în acest caz.

Societatea Hidro Prahova aparţine Consiliului Judeţean Prahova și asigură alimentarea cu apă şi servicii de canalizare în mai multe localităţi din judeţ.

Cele mai citite

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă