19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialAccident TRAGIC în Arad: Șase persoane au murit, după ce o mașină...

Accident TRAGIC în Arad: Șase persoane au murit, după ce o mașină s-a izbit frontal de un TIR

Șase persoane au murit şi alte patru au fost rănite, vineri dimineață, într-un accident produs  în Arad, după ce un autoturism a lovit o altă maşină şi apoi s-a ciocnit frontal cu un TIR, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc pe DN 7, în zona localității arădene Conop, unde șoferul unui autoturism, în care se mai aflau șase pasageri, a pierdut controlul volanului după ce a acroșat o mașină care circula din sens opus, ulterior ciocnindu-se frontal cu un TIR tot de pe contrasens.

La locul accidentului au fost trimise autosanitare SMURD și un echipaj de descarcerare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inpectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, George Pleșca.

Medicii au găsit două femei și patru bărbați morți, aceștia fiind încarcerați în autoturismul care a ajuns sub cabina TIR-ului, iar un copil care are sub cinci ani a fost transportat la spital cu răni grave.

Victimele se aflau într-un autoturism cu numere de Mureș, care se deplasa dinspre Arad spre Deva, mașina fiind plină cu bagaje, astfel că polițiștii cred că oamenii se întorceau în țară.

Alte trei persoane, aflate în al doilea autoturism implicat, au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.

Polițiștii cercetează împrejurările în care șoferul mașinii cu numere de Mureș, care a decedat, a provocat accidentul.

În acest moment, traficul pe DN 7 este blocat complet în zona localității Conop.

Cele mai citite

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...
Ultima oră
Pe aceeași temă