13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAccidente cu nouă automobile pe A2. Poliția urmărește traficul cu elicopterul

Accidente cu nouă automobile pe A2. Poliția urmărește traficul cu elicopterul

Mai multe tamponări în care au fost implicate nouă maşini au avut loc sâmbătă pe Autostrada Soarelui, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Traficul este intens pe sensul de mers către Constanţa. 

''Se circulă îngreunat atât din cauza numărului mare de autovehicule care se îndreaptă către litoral, cât şi din cauza unor tamponări care s-au produs în această dimineaţă la următoarele poziţii kilometrice: la km 94, în care au fost implicate 4 autovehicule; la km 95, în care au fost implicate 3 autovehicule; la km 206, în care au fost implicate 2 autovehicule; De asemenea, pe autostrada A4, la km 18+600 de metri, a avut loc o tamponare tot pe sensul de mers către Constanţa, în care au fost implicate 3 autovehicule'', precizează sursa citată. 

Deşi autovehiculele implicate în aceste evenimente rutiere au fost scoase pe banda de urgenţă, mulţi conducători auto încetinesc (unii din curiozitate) la locurile tamponărilor, îngreunându-se astfel traficul, potrivit INFOTRAFIC. 

Cauza probabilă a acestor accidente a fost nepăstrarea unei distanţe de siguranţă în mers. 

Poliţiştii rutieri care patrulează pe autostrăzi au constatat că zilnic mulţi conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgenţă, creând astfel situaţii periculoase. 

''Din acest motiv, amintim că oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă)'', arată sursa citată. 

În vederea monitorizării traficului rutier şi pentru asigurarea fluenţei acestuia, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI va survola în acest sfârşit de săptămână Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă