20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAccidentul feroviar din Franţa, o eroare umană. Trenul era în probe

Accidentul feroviar din Franţa, o eroare umană. Trenul era în probe

Trenul care a deraiat ieri seară în nordul Franţei se afla în probe, iar motivul pentru care a sărit de pe şine este viteza prea mare, au anunţat azi autorităţile franceze, arată Mediafax.

 

"Trenul a deraiat din cauza vitezei excesive într-o curbă", a declarat Dominique-Nicolas Jane, şeful de cabinet al prefectului regiunii Alsacia.

Trenul efectua o cursă de probă, rulând cu viteza de 350 de km/h într-o curbă. Din cauza vitezei, trenul a sarit de pe şine, provocând moartea a zece persoane.

Autorităţile franceze au anunţat de la început că trenul nu a fost vizat de vreun act de sabotaj, explicând că este vorba de o eroare umană.

Cele zece persoane care au murit în accident făceau parte din echipa de 49 de ingineri aflată la bord.

Potrivit unor surse, la bordul trenului deraiat erau şi copii ai inginerilor, dar informaţia nu a fost confirmată încă de anchetatori.

Cele mai citite

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă