11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialActorul George Ivaşcu, audiat la DNA, ca martor: Nu are legătură cu...

Actorul George Ivaşcu, audiat la DNA, ca martor: Nu are legătură cu mine ca actor, ca om, ca director al Teatrului Metropolis, ci cu o persoană pe care am cunoscut-o

Directorul Teatrului Metropolis din Capitală, actorul George Ivaşcu, a fost audiat, marți, de procurorii anticorupție. 

Potrivit News.ro, Ivașcu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 09.50. El nu a dorit să facă precizări privind dosarul în care a fost citat sau în ce calitate a fost chemat la audieri.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că George Ivaşcu a fost citat în calitate de martor.  

La ieșirea de la audieri, George Ivașcu a precizat că a dat declarații în calitate de martor, însă nu a dezvăluit despre al cui dosar este vorba, potrivit Agerpres.

„Ştiţi cum e. Totul e bine, când se sfârşeşte cu bine, în ceea ce mă priveşte. Sunt martor, dar pentru mine ăsta a fost episodul", a spus Ivaşcu. 

Totodată, George Ivașcu a precizat că audierea a avut legătură cu o persoană pe care a cunoscut-o. „În primul rând, nu are legătură cu mine ca actor, ca om , ca director al Teatrului Metropolis, ci cu o persoană pe care am cunoscut-o. Ce pot să vă spun este că nu am dreptul să vă spun mai multe”, a spus George Ivaşcu, citat de News.ro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă