12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Actrița Margareta Pogonat a murit

VIDEO. Actrița Margareta Pogonat a murit

Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, anunță Mediafax.

Fiica artistei, Anca Rusescu, a declarat că trupul neînsufleţit al acriței va fi depus la capela cimitirului Iancu Nou din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, la ora 12.00. Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu pot merge marţi, înainte de înmormântare, la capela cimitirului.

Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie 1933, la Iaşi, mama sa fiind actriţă, iar tatăl său, om politic.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul în spectacolul de teatru "Două lozuri", în care a jucat împreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

La început a colaborat cu Teatrul de Stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi şi Teatrul de Stat din Ploieşti.

Din 1974 şi până în 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum "Patru lacrimi", "Oameni feluriţi", "Sentimente şi naftalină" şi "Omul care face minuni".

În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul "Pasărea furtunii", alături de Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterle. A mai jucat în filme precum "Două lozuri" (1957), "Lumină de iulie" (1963), "Meandre" (1966), "Legenda" (1968), "Tinereţe fără bătrâneţe" (1968), "Pope Joan" (1972), "Zestrea" (1972) şi "Trei scrisori secrete" (1974).

În 1975, Margareta Pogonat a jucat în filmul "Actorul şi sălbaticii", de Manole Marcus, distins cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România. A mai jucat şi în "Gloria nu cântă" (1976), "Regăsirea" (1977), "Clipa" (1979), "Visul unei nopţi de iarnă" (teatru TV, 1980), în serialul "Lumini şi umbre" (1993), "Gaiţele" (1993), "Binecuvântată fii, închisoare" (2002), serialul "Cuscrele" (2005) şi "Margo" (2006).

Margareta Pogonat a lucrat şi ca regizor, punând în scenă spectacole precum "Cineva are să vină" (de Jon Fosse), "Caii la fereastră" (de Matei Vişniec) şi "Gustul mierii" (de Shelagh Delaney).

În 1967, Margareta Pogonat a primit medalia Meritul Cultural clasa I, "pentru merite în domeniul artei dramatice", iar în 2009 a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/bfd186f41e4d560d44d74f44889579a4/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă