15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAdrian Severin SCAPĂ de o parte din sechestrul asigurator. La cât a...

Adrian Severin SCAPĂ de o parte din sechestrul asigurator. La cât a fost redus

Sechestrul pus pe bunurile și conturile lui Adrian Severin a fost redus la  436.663 de euro, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la spălare de bani. Decizia a fost luată, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează Mediafax.

Astfel, magistrații au admis, joi, contestaţia formulată de Adrian Severin împotriva ordonanţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), din 8 iulie, privind luarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal.

Citește și: Adrian Severin, la DNA: De data aceasta, nu sunt autor, slavă Domnului, sunt complice

De asemenea, judecatorii au dispus înlăturarea dispoziţiei privind luarea măsurii asigurătorii a sechestrului pentru suma de 50.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

De asemenea, instanţa supremă a mai dispus modificarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal până la concurenţa sumei de 436.663 de euro, echivalent a 1.630.751,46 lei.

Adrian Severin a fost chemat la DNA, pe 17 iulie, unde i-a fost adus la cunoştinţă faptul că este urmărit penal pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată, anchetatorii instituind sechestru asigurător şi pe conturile sale.

În acelaşi dosar, procurorii DNA au extins urmărirea penală față de Anne Jugănaru și Florin Abraham, asistenți ai lui Adrian Severin când acesta era europarlamentar, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.

“În perioada respectivă, singurele activităţi înregistrate de societăţile în cauză au fost cele în relaţia cu Adrian Severin, respectiv grupul politic din care făcea parte. Ulterior, societățile comerciale respective nu au mai avut nici un fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerţului”, au scris procurorii în ordonanţa de extindere a urmăririi penale.

În aceeași perioadă, Adrian Severin, cu intenţie și în urma înţelegerii cu suspecții Anne-Rose-Marie Jugănaru, Florin-Leontin Abraham și o altă persoană, a acţionat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferuri succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societăţile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire şi instruire a personalului, mai spun anchetatorii.

Procurorii susţin că din actele de urmărire penală a rezultat faptul că plăţile efectuate nu au la bază operaţiuni reale.

“Pentru a da o aparenţă de legalitate transferurilor efectuate, suspecţii au convenit disimularea acestora sub forma plăţii unor servicii de pregătire profesională a angajaţilor, deşi aceeaşi angajaţi ai societăţilor în cauză au fost angajaţi şi la fundația respectivă, iar obiectul contractelor încheiate pentru justificarea plăţilor este similar. Mai mult, numerele de ordine ale contractelor încheiate de fundație cu societăţile în cauză sunt consecutive, ceea ce indică faptul că nu au existat contracte încheiate şi cu alţi potenţiali beneficiari ai unor astfel de cursuri. În plus, o parte din plăţile facturate de fundația respectivă către societăţile comerciale «beneficiare» era ulterioară încheierii raporturilor de muncă cu acei salariaţi, aceştia fiind angajaţii unei alte societăţi din grup, la momentul respectiv”, au precizat anchetatorii.

Pe 19 iulie 2012, procurorii DNA i-au pus sub acuzare pe Anne Jugănaru, George Vadim Tiugea – asistent parlamentar al lui Adrian Severin, asociat şi administrator SC Head Hunting Professional SRL, şi Mihail Răducu Jugănaru, asociat şi administrator la SC A&A Social Consulting Center SRL, asociat la SC Afla Communications and Consulting SRL, SC Professional Consulting System SRL, SC Princeps Consulting Team SRL, SC Perfect Solutions Network SRL, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, în scopul obţinerii de fonduri europene.

Pe 11 septembrie 2013, Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme.

Procurorii DNA arătau, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada decembrie 2010 – martie 2011, Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

De asemenea, în schimbul banilor, Severin a acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la Sunday Times.

La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

Dosarul este judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cele mai citite

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă