15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAgenţiile de securitate ale SUA ar fi obţinut acces la toate tranzacţiile...

Agenţiile de securitate ale SUA ar fi obţinut acces la toate tranzacţiile bancare prin sistemul global Swift

National Security Agency (NSA), una dintre principalele agenţii de securitate ale Statelor Unite, ar fi reuşit să intre, prin internediul unor mijloace sofisticate de exploatare a slăbiciunilor sistemelor informatice, în sistemul bancar global Swift, prin intermediul căruia a monitorizat tranzacţii bancare din întreaga lume, arată documente publicate de grupul de hackeri Shadow Brokers, relatează BBC, citat de news.ro.

Shadow Brokers a publicat o largă serie de slăbiciuni ale sistemelor informatice, care pe piaţa neagră qa hackerilor ar costa în jur de 2 milioane de dolari. 

Grupul a menţionat că NSA a creat un "exploit", prin care a obţinut acces la sistemul bancar Swift.

Un "exploit", în limbajul IT, este un program informatic care permite unui utilizator să obţină controlul asupra unui sistem electronic şi să aibă acces la toate informaţiile conţinute în acesta.

Potrivit BBC, mai mulţi experţi au comentat că datele sunt credibile, în timp ce instituţiile implicate fie au negat acuzaţiile, fie au refuzat să comenteze.

"Nu avem niciu indiciu care să sugereze că a existat vreun acces neautorizat la reţeaua noastră sau la serviciile noastre de mesagerie", a precizat compania ce gestionează sistemul Swift, care are sediul în Belgia, pentru BBC.

În schimb, NSA nu a făcut niciun comentariu în privinţa datelor dezvăluite, iar BBC a avertizat că nu are capacitatea de a stabili dacă datele sunt autentice. 

Dacă datele sunt reale, ar fi cea mai mare expunere a practicilor NSA după dezvăluirile lui Edward Snowden, făcute în 2013. 

Snowden a comentat, de altfel, informaţiile publicate de către Shadow Brokers, scriind pe Twitter că este vorba de"mama tuturor exploit-urilor", făcând referire la bomba americană utilizată în premieră zilele trecute, supranumită ""mama tuturor bombelor".

Cele mai citite

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

David Beckham a împlinit 49 de ani. Mesajul fetelor de la Spice Girls

David Beckham a împlinit 49 de ani și a primit felicitări din partea celor dragi, inclusiv din partea Spice Girls, trupă din care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă