13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAglomeraţie la Secţia consulară a Ambasadei României de la Londra

Aglomeraţie la Secţia consulară a Ambasadei României de la Londra

Secţia consulară a Ambasadei de la Londra a ajuns a doua într-un top al celor mai solicitate reprezentanţe consultare din străinătate, după ce numărul de români care au ales Marea Britanie în ultima perioadă a crescut constant, a precizat, pentru AGERPRES, Radu Florea, directorul Direcţiei Relaţii Consulare din Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 

“Dacă ne referim la secţia consulară a Ambasadei României din Londra, este unul dintre cele mai solicitate consulate. În ultima perioadă, în ultimul an, ca volum de servicii consulare, se situează cam pe locul doi în ansamblul reprezentanţelor diplomatice şi consulare ale României”, a explicat Radu Florea. 

Cea mai solicitată secţie consulară românească din străinătate este cea din Republica Moldova. 

Întrebat dacă există o creştere a solicitărilor venite din partea românilor din Marea Britanie, după Brexit, Radu Florea a precizat: “Nu. Nu s-a înregistrat o influenţă în acest context. A existat în ultimii ani o tendinţă permanentă de creştere, însă aceea a fost determinată de afluxul cetăţenilor români către Marea Britanie, ceea ce a atras după sine multiplicarea şi diversificarea solicitărilor de servicii consulare, dar nu există o influenţă directă a acestui context, care rămâne deocamdată incert”. 

De regulă, la orice secţie consulară, vara se înregistrează o creştere a numărului de solicitări venite din partea cetăţenilor, fiind vorba de perioada de concedii, când se călătoreşte mult mai mult. Spre exemplu, dacă în lunile ianuarie şi februarie, secţia consulară a Ambasadei României de la Londra primeşte lunar mai puţin de 900 de cereri de paşapoarte, vara se primesc peste 2.000 de cereri de paşapoarte pe lună. Deocamdată nu se înregistrează o cerere spectaculoasă a numărului de cereri de paşapoarte la Londra. 

Într-un interviu acordat vineri AGERPRES, ambasadorul României în Regatul Unit, Dan Mihalache, a declarat că statisticile oficiale spun că în Marea Britanie lucrează în prezent 170.000 de români, însă “sunt evaluări care spun că e vorba de aproape 400.000” de români care se află în această ţară. Cea mai mare parte a acestora au venit în Marea Britanie şi Irlanda de Nord din România, dar şi din Spania şi Italia, din cauza crizei economice care s-a manifestat în aceste ţări în ultimii ani. 

Radu Florea s-a întâlnit vineri seară, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) de la Londra, cu câteva zeci de reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Marea Britanie, ocazie cu care le-a prezentat acestora platforma online www.econsulat.ro. 

“Momentan, sistemul este operaţional la peste 50 de misiuni diplomatice şi oficii consulare. În curând, numărul acestora se va ridica aproape la o sută. Iar în toamna acestui an va fi implementat şi la Ambasada României de la Londra”, a anunţat Radu Florea. 

Portalul www.econsulat.ro este un sistem integrat de servicii, printre puţinele de acest gen din UE. www.econsulat.ro oferă informaţii legate de obţinerea vizelor sau a titlurilor de călătorie, la depunerea cererii online de servicii consulare sau chiar de obţinerea programării la unul dintre consulate. 

“Practic, prin accesarea acestui portal, se reduce birocraţia şi timpul de aşteptare pentru românii din străinătate care apelează la consulatele noastre. Totuşi, în continuare, va fi necesară prezenţa la consulate, accesarea acestui portal de pe Internet nu înseamnă că un solicitant nu mai trebuie să se prezinte deloc la ghişeu”, a explicat Radu Florea. 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă