Alexandru Pesamosca, medicul de 45.000 de carate

A trăit şi a murit între copii. Trupul profesorului Alexandru Pesamosca, acoperit cu un cearşaf imaculat, a fost aşezat să se odihnească pe un pătuţ de copil din salonul 217 al Spitalului de Pediatrie „Marie Curie”.

Moartea chirurgului Alexandru Pesamosca a bulversat tot Spitalul „Marie Curie”, din Capitală. Medicii amână inter­venţiile chirurgicale care nu sunt urgente. E doliu şi totuşi se vorbeşte la prezent despre el: „Profesorul e la 217″, „Mă duc la profesor” etc. Unul dintre medici a venit special la spital din concediu. Pe holuri se poartă discuţii aprinse: „Eu rămân la convingerea că aleea oamenilor de ştiinţă din cimitirul Bellu ar fi mult mai onorantă, deşi ştiu care a fost ultima lui dorinţă”… „Dar profesorul a cerut pe patul de moarte să fie înmormântat în curtea spitalului, lângă capelă”. „Dar se poate să fie înmormântat altundeva decât într-un cimitir?”. „Se rezolvă. Am vorbit deja la Inspec­ţia Sanitară pentru autorizaţii şi se obţin”.

De ce e atât de plâns

Chirurgul Nina Bratu, cea care a operat vreme de trei decenii alături de profesorul Alexandru Pesamosca, ne-a explicat de ce acesta este atât de iubit.

„El are 50 de ani de carieră. Opera 1.000 de copiii pe an, ceea ce înseamnă o medie de trei operaţii pe zi. Pentru el nu era greu, ci o plăcere, o pasiune. A fost considerat de către toţi medicii drept cel mai bun. Atunci când nu ştiai de un copil ce diag­nostic are întotdeauna spunea: «Haideţi să-l întrebăm şi pe profesorul Pesamosca». Făcea cele mai grele operaţii. De cele mai multe ori şi când erau catalogate ca inoperabile, dumnealui încerca şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, reuşea să le scoată tumorile şi să dea o şansă copiilor respectivi. A extirpat formaţiuni tumorale situate în torace, în abdomen, multe malformaţii congenitale ale tubului digestiv, ale plămânului, ale feţei. Aproximativ 3.000 de copii cu malformaţii de buze şi de palat a operat profesorul Pesamosca. A fost un profesor apreciat şi peste hotare. În Franţa, în 1971, a lucrat un an de zile, unde a şi operat, a fost la schimburi de experienţă în Elveţia, a fost şi John Hopkins, cel mai bun spital din SUA”.

Operaţiile celebre în premieră mondială

 Chirurgul Alexandru Pesamosca a operat copii din China, Franţa, Italia, Republica Moldova şi a fost autorul unor inter­venţii chirurgicale în premieră mondială. De pildă, a operat o fetiţă de 9 ani care făcea pe ea tot timpul, deoarece se născuse fără sfinctere la anus şi  la uretere. Doctorul a prelevat din pulpa fetiţei mănunchiuri de fibre musculare, pe care le-a înnodat şi le-a prins în dreptul anusului şi în dreptul ureterelor. A construit cu mâna lui ceea ce natura uitase să facă.

 Un alt caz unic este acela al unui puşti de 7 ani, pe nume Radu, care avea esofagul plin de atât de multe formaţiuni tumorale benigne, încât se putea sufoca în orice moment în somn. Doctorul a căutat prin biblioteci, dar nu a găsit în nici o carte de specialitate un precedent. Văzând lacrimile din ochii părin­ţilor, profesorul a acceptat să-l opereze, deşi ştia că bâjbâie într-un teritoriu necunoscut. Tot ce-a putut să facă înainte de-a intra în sala de operaţii, a fost să se roage la iconiţa de pe peretele biroului său

Într-un interviu acordat revistei AS în 2009, profesorul Pesamosca a descris ce s-a întâmplat în timpul acelei intervenţii chirurgicale: „Poate că sunt teatral sau patetic, dar în momentul în care l-am deschis am simţit aşa, ceva ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creştet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influenţă divină, o inspiraţie providenţială? Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouţ. Totul într-o singură operaţie. Aşa ceva nu s-a mai făcut niciodată.  Şi n-o spun deloc cu mândrie, ci dimpotrivă, cu o mare smerenie, pentru că operaţia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decât instrumentul lui”.

Doctoriţa Nina Bratu ne-a povestit ce s-a întâmplat cu bă­ieţelul Radu după operaţia res­pectivă: „Este din Sibiu şi se numeşte Teleguş. În ziua de astăzi are 21 de ani şi e student la Politehnică. Săptămâna trecută era în drum spre mare şi s-a oprit în Bucureşti şi a trecut prin spital, ştiind că profesorul este bolnav, să se intereseze de dumnealui. Probabil că acum, când a auzit că profesorul a murit, sigur va veni”.

Citeşte pe pagina următoare cine era super-chirurgul cu care profesorul Pesamosca a făcut echipă în cele mai dificile operaţii şi pe care îl admira, considerându-l ”Chirurgul Perfect” 

„Opera sub îndrumarea lui Dumnezeu”

Ucenică şi colegă de bisturiu cu profesorul Pesamosca, Nina Bratu ne-a dezvăluit cum, deşi era un autodidact veşnic însetat de cunoaşterea medicinei, întotdeauna profesorul a intrat în sala de operaţii plecând capul umil: „Vroia să opereze alături de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e cel mai mare chirurg şi tot ce făcea, făcea sub îndrumarea Lui şi sub ocrotirea Lui. Nu cred că intra vreodată în sală fără să-i fie Dumnezeu alături. Dânsul aşa spunea: «Lucrez cu Dumnezeu», prin intermediul lui Dumnezeu. Îl simţea deasupra lui cum îi spunea: «Acum încearcă şi rezolvă!». Astea erau cuvintele profesorului”. 

Un destin greu încercat

Omul care a salvat mii de vieţi a fost pedepsit de soartă să-şi vadă doi dintre fii (n.r. – unul dintre ei doctor) cum mor de cancer, fără să poată fi salvaţi. După moartea soţiei, profesorul Pesamosca s-a mutat într-o cămăruţă din Spitalul „Marie Curie” ca să poată fi cât mai aproape de copiii bolnavi:  „La orice oră din zi şi din noapte, orice pacient sau medic putea să apeleze la dânsul pentru un sfat medical. Nu a fost suficient de obosit ca să refuze pe cineva. Dacă la ora două noaptea trebuia să intre în sala de operaţii ca să opereze un pacient, o făcea.  Trei minute îi lua de când îl trezeai din somn, până ajungea la blocul operator. Sunt numai 15 metri între cămăruţa lui şi sala de operaţii”, îşi amin­teşte doctoriţa Marinela Petrovici, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului „Marie Curie”.

Micile plăceri ale profesorului

Profesorul Pesamosca avea micile lui tabieturi, pe care tot staful medical i le respecta: „Dimi­neaţa, la prima oră, vroia o cafea fierbinte, pe care noi acum încercăm să o facem în amintirea sa pentru parastasul de sâmbătă. De-a lungul timpului, prin rotaţie, toată lumea i-a făcut o cafea, indiferent de rang sau experienţă. Dar el nu se mulţumea doar să-i oferi cana cu cafea. Cafeaua nu e bună dacă nu e şi vorbită. Şi trebuie să recunosc, era un gurmand. Fiecare dintre fete, dacă făcea o mâncare bună acasă, îi aducea şi lui: mucenici, sarmale, câte un cozonac. Dacă acesta avea şi miros de scorţişoară zicea: «Este ca al mamei mele de la Constanţa»”, îşi aminteşte doctoriţa Petrovici. O altă trăsătură a doctorului a fost incompatibilitatea lui cu şpaga: „Nici n-aveau curajul să-i ofere ceva, pentru că lumea deja ştia că nu e înţelept să se apropie de dumnealui cu plicul. Dacă prindea pe vreunul că-i oferă bani ţipa. Atunci era singurul moment când repezea omul”, îşi aminteşte una dintre asistente.

Chirurgul mai avea un obicei al lui, care-l făcea unic şi totodată îndrăgit de medici şi pacienţi deopotrivă, rememorează trecutul doctoriţa Nina Bratu: „Totdeauna era vesel, exceptând momentele  în care era o operaţie grea. Atunci crea în jurul lui o atmosferă de ne ţinea pe toţi în tensiune şi cu atenţia la maximum, ca să fim pregătiţi pentru ce s-ar putea întâmpla mai rău în timpul intervenţiei. Când intervenţia chirurgicală se termina cu bine, domn’ profesor începea să cânte. Ăsta era semnul că operaţia s-a terminat. Cânta arii de operă. Îi plăcea muzica clasică. Preferata lui era Rigoletto, dar şi Aida. Ştia istorie, geografie, muzică. Nu ştiu când a avut timp să citească atât. Era o mare plăcere să stai de vorbă cu dumnealui.
I-am şi spus în glumă acum două săptămâni: «Dacă aş putea să iau cipul dumneavoastră şi să-l salvez, să rămână undeva»”.  

CV

Cine a fost Alexandru Pesamosca

 
1930 – s-a născut la Constanţa

 
1954 – a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti

 
1954-1957 – a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, sat de lângă Feteşti

 
1957-1984 – a lucrat la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”

 
1984 – s-a transferat la Spitalul Budimex (în prezent Marie S. Curie)

 
1984-2000 – a fost şeful Clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică