11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialAlin și Dorin Cocoș, Videanu și Alina Bica, trimiși în judecată, în...

Alin și Dorin Cocoș, Videanu și Alina Bica, trimiși în judecată, în dosarul Bica 2

Dosarul Alinei Bica disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care sunt cercetaţi, printre alţii, fosta șefă DIICOT, Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, a fost trimis de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), conform unui comunicat al DNA.

Judecătorii nu au stabilit, deocamdată, data la care vor verifica măsurile preventive în cazul celor implicaţi în acest caz.

Citește și: Lupta împotriva corupției, accelerată în 2014

În acest al doilea dosar al Alinei Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş este acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul său, Alin Cocoş, de dare de mită şi trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit la comisia din ANRP din care făcea parte şi Alina Bica, pentru ca omul de afaceri Gheorghe Stelian să primească, în 2011, despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

În acest dosar, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru Alina Bica, fostul său consilier Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş, iar fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar.

Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu.

Citește și: Fosta șefă a DIICOT rămâne în arest preventiv

Alina Bica mai este acuzată, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Rafo-Carom.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2013, după preluarea funcţiei de procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, în urmărirea intereselor lui Ovidiu Tender, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare în dosarul Carom, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.

Citește și: VIDEO. Videanu, urmărit penal și pentru complicitate la DELAPIDARE, în dosarul Romgaz

Alina Bica a declarat la ICCJ că Florian Coldea, prim-adjunctul SRI pe atunci, i-a cerut să reanalizeze situaţia lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom. Bica a mai declarat că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susţinând însă că nu a făcut "niciun demers de uşurare a situaţiei inc. Tender", se arată în motivarea instanţei la decizia de arestare a fostei şefe a DIICOT.

În legătură cu procurorul de şedinţă din dosarul Carom Mirel Rădescu, Bica a declarat că a fost de acord cu redistribuirea şedinţelor de judecată, la solicitarea acestuia, astfel încât "să fie degrevat de anumite dosare", întrucât el şi-ar fi dorit o funcţie de conducere în cadrul Serviciului de combatere a macrominalităţii economico – financiare.

Citește și: Referat arestare Elena Udrea: PDL, printre beneficiarii mitei din dosarul Microsoft

Procurorul DIICOT Mirel Rădescu a declarat la DNA că a fost înlăturat de Alina Bica din acest dosar, pe care a continuat să-l urmărească, fosta şefă a DIICOT avertizându-l să nu-i mai submineze autoritatea, se mai arată în motivare.

În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

Cele mai citite

Tinerii nu mai aleg armata. Perioada de înscriere a fost prelungită anul acesta cu două săptămâni în colegiile militare

Colegiile militare din țară duc lipsă de "viitor". Mai exact, se pare că majoritatea tinerilor nu-și mai doresc să îmbrace uniforma militară. În ultimii...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Endrick, la doar 17 ani, are o iubită model. Momente inedite după Spania – Brazilia

Tânărul fotbalist Endrick, în vârstă de doar 17 ani, a reușit să strălucească din nou în tricoul naționalei Braziliei, de această dată într-un meci...
Ultima oră
Pe aceeași temă