16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAlina Gorghiu: Ponta ar trebui să ceară demisia lui Vâlcov

Alina Gorghiu: Ponta ar trebui să ceară demisia lui Vâlcov

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a scris sâmbătă pe facebook că premierul Victor Ponta ar trebui să-i solicite demisia de onoare ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, întrucât un membru al Executivului urmărit penal nu poate avea decât o contribuţie negativă la imaginea României.

"Calitatea de urmărit penal într-un dosar de corupţie îl obligă pe ministrul Finanţelor, dl Darius Vâlcov, să demisioneze din Guvern. Ca jurist, respect prezumţia de nevinovăţie, care i se aplică şi domniei sale. Ca cetăţean al României, am renunţat să mai acord prezumţia de competenţă miniştrilor din cabinetul Ponta, dar îmi doresc ca finanţele ţării să fie gestionate de o persoană a cărei integritate nu este atinsă de nicio suspiciune de corupţie", a scris, sâmbătă, pe Facebook, liderul liberalilor Alina Gorghiu.

Aceasta reaminteşte că, în raportul MCV din anul 2013, se menţionează că este "esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului".

Totodată, Alina Gorghiu punctează faptul că ministrul de Finanţe este reprezentantul României în relaţia cu creditorii externi.

Co-preşedintele PNL îl acuză pe Victor Ponta că nu observă "elefantul din bucătărie" şi în loc să-i ceară demisia de onoare lui Vâlcov, laudă contribuţia acestuia la Codul fiscal.

"Premierul Ponta declara, în decembrie, anul trecut, că atât el, cât şi miniştrii săi s-ar retrage din Guvern în cazul în care ar fi urmăriţi penal. Astăzi, când ar trebui să-i solicite demisia de onoare lui Darius Vâlcov, face o eschivă jenantă de la subiect. Ca şi cum n-ar observa elefantul din sufragerie, Ponta ne vorbeşte despre contribuţia decisivă a ministrului Vâlcov la Codul fiscal. Un ministru urmărit penal nu mai poate avea decât o contribuţie negativă la imaginea şi credibilitatea României", susţine Alina Gorghiu.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este acuzat de trafic de influenţă, fiind suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte, cel din urmă promiţându-i 20 la sută din sumele încasate.

Vâlcov a fost audiat, vineri seară, de procurorii DNA, în calitate de suspect.

Premierul Victor Ponta a scris, sâmbătă dimineaţă, pe Facebook, că Darius Vâlcov a avut şi va continua să aibă "un rol determinant" în cel mai important proiect al Guvernului din acest an: Codul Fiscal.

"Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut şi va continua să aibă un rol determinant!). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preţ şi în orice conjunctură politică! Dezvoltarea economică a ţării este direct legată de adoptarea şi implementarea acestui nou Cod – posibilă datorită muncii oamenilor din această ţară şi rezultatelor guvernării din 2012-2015!", a scris Ponta pe Facebook.

Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

One United Properties își umflă artificial profitul vânzând apartamentele către firmele pe care le deține. Implicat este și un bogătaș elvețian

Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu susțin că profitul dezvoltatorului pe care îl dețin, One United Properties, va fi de 525 milioane de...

Din 13 mai,o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

COMUNICAT DE PRESĂ Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă