14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAmânare în cazul cererii DNA de încuviințare a arestării deputaților Marko Attila...

Amânare în cazul cererii DNA de încuviințare a arestării deputaților Marko Attila și Cătălin Teodorescu

Comisia Juridică a amânat, miercuri, discutarea cererii procurorilor anticorupție de încuviințare a arestării deputaților Marko Attila și Cătălin Teodorescu, conform B1 TV. Cei doi parlamentari sunt acuzați de abuz în serviciu.

Conform Mediafax, vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, a arătat că deputatul UDMR Marko Attila nu a putut fi prezent la comisie deoarece are un proces în Ardeal şi „fizic era imposibil să fie la Camera Deputaţilor, la Bucureşti”.

El a menţionat că deputatul Cătălin Teodorescu, prin avocat, a solicitat un nou termen, urmare a faptului că a fost anunţat foarte târziu, marţi, la ora 15.00, şi i-a fost imposibil să studieze materialul, astfel încât să-şi pregătească apărarea.

„Noi, comisia, am considerat că este normal să se dea un nou termen, termenul nu-l vom stabili noi, ci Biroul Permanent, noi vom motiva ce s-a întâmplat şi vom sugera să stabilească termenul următor luând în considerare că luni e 1 Decembrie şi atunci să aibă în vedere o altă zi în care să ne întâlnim şi să se evite totuşi sfârşitul de săptămână, că este foarte greu să aduci colegii din ţară”, a precizat Nica, apreciind că marţi ar putea avea loc o nouă şedinţă a comisiei pe această temă.

Deputatul Cătălin Teodorescu a fost prezent la comisie, însoţit de un avocat.

După şedinţă, Teodorescu a declarat că nu a solicitat această amânare, dar este normală, deoarece „colegul din dosar” nu a putut să fie prezent la comisie şi el nu a apucat să studieze dosarul.

„Nu am solicitat eu această amânare. Datorită faptului că colegul din dosar nu a putut participa, sigur că era normal să existe această amânare. Nu am apucat să vedem dosarul, am fost ieri la ora 15,00 anunţat că a venit dosarul, nu am apucat să vedem probele şi aceasta este al doilea motiv pentru care este normal să existe această amânare. Din câte ştiu eu, în ceea ce mă priveşte, nu există decât singura probă că am făcut parte din acea comisie”, a spus Teodorescu.

Citește și: Cererile procurorilor de încuviințare a arestării deputaților Cătălin Teodorescu și Marko Attila, în Parlament

Marți, procurorul general Tiberiu Nițu a transmis ministrului Justiției referatul procurorilor anticorupție pentru a cere încuviințarea arestării preventive a deputaților Cătălin Teodorescu și Marko Attila, în dosarul fostei șefe DIICOT, Alina Bica.

Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a fost pus sub acuzare luni, în timp ce deputatul UDMR Marko Attila a fost anunțat că este urmărit penal pe 21 noiembrie.

Citește și: Filiera Alina Bica—Dorin Cocoş din mafia retrocedărilor

Cei doi au făcut parte, alături de Crinuța Dumitrean (fost președinte al ANRP), Alina Bica, Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu și Dragoș Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren valora mult mai puțin.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă