23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAmânarea sentinţei definitive în cazul Gruia Stoica

Amânarea sentinţei definitive în cazul Gruia Stoica

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat marţi, pentru 23 februarie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare cu executare în legătură cu trucarea unei licitaţii publice organizată de Complexul Energetic Oltenia, informează Agerpres

Pe 5 martie 2015, Gruia Stoica a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, avocatul Doru Boştină a primit trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, însă decizia a fost atacată la instanţa supremă. 

Potrivit DNA, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect “Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni. 

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru SE Işalniţa). La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitaţie era data de 29 ianuarie 2014. 

CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând Complexului Energetic Oltenia şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru). 

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale. Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia. 

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă. 

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă