11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialProiect: Amenzile auto ar putea fi plătite mai ușor

Proiect: Amenzile auto ar putea fi plătite mai ușor

Procesul verbal pentru amenzile auto ar putea conține un cod unic de plată, astfel că șoferii vor putea plăti amenzile la bancă, primărie sau trezorerie, informează Mediafax.

Potrivit directorului general al Direcţiei Generale Trezorerie şi Contabilitate Publică din cadrul Ministerului Finanţelor Pubice, Valentin Mavrodin, proiectul de lege al Finanțelor prevede ca procesul verbal să aibă pretipărite datele de plată, cu un cont unic la Finanţe, astfel că poliţistul va introduce procesul verbal în sistemul informatic. 

“Avem un proiect de lege în Parlament pentru plata amenzilor auto de către persoanele fizice, poate am putea grăbi puţin lucrurile. Procedura actuală ar putea fi înlocuită cu efectuarea plăţii oriunde, pentru că procesul verbal va conţine informaţiile de plată”, a declara

Proiectul ar putea fi implementat până la sfârşitul anului viitor.

Valentin Mavrodin a precizat că amenzile vor putea fi plătite la orice bancă, trezorerie, primărie, respectiv oriunde există un sistem care permite o plată de către o autoritate locală.

Toate procesele verbale vor fi pretipărite cu o serie unică cu cifră de control, contul unic, iar poliţistul trebuie să completeze doar suma şi CNP-ul persoanei respective.

“Procesul verbal va fi introdus în sistem de către poliţişti. Astfel, toate informaţiile se vor reconcilia imediat, nu vor mai fi situaţii în care te duci la primărie şi ţi se spune că nu ai plătit amenda, tu spui că ai plătit şi te pune să aduci dovada de plată”, a menţionat Mavrodin.

El a subliniat că termenul de 48 de ore, în care şoferii puteau achita amenda la jumătatea contravalorii, este înlocuit cu 15 zile.

 

 

 

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...
Ultima oră
Pe aceeași temă