12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAna Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, a primit încă...

Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, a primit încă 30 de zile de arest preventiv

Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile în dosarul în care este acuzată de trafic de influență și spălare de bani, a decis, marți, Tribunalul Prahova, informează Agerpres.

Potrivit reprezentanților acestei instanțe, magistrații au admis propunerea procurorilor DNA Ploiești și au dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive luată anterior față de Ana Maria Pătru. Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Conform DNA, în perioada aprilie-iunie 2008, Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreședinte al AEP, a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro, reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul București.

Anchetatorii spun că, în schimbul primirii acestui bun, Pătru a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de respectiva societate cu AEP, precum și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

“În cursul anului 2009, suspecta Ana Maria Pătru a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlată de Ana Maria Pătru prin soțul ei”, arată DNA.

Totodată, în aceeași calitate, Ana Maria Pătru a pretins, în cursul anului 2011, de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale, contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, spun procurorii.

Conform sursei citate, Pătru a promis, în schimb, că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP, dar și că va susține firma să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

“În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al AEP, suspecta Pătru Ana Maria a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru. Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane”, mai arată DNA.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă