15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialAnchetă în cazul prăbuşirii avionului în Maramureș

Anchetă în cazul prăbuşirii avionului în Maramureș

Ancheta în cazul avionului ultrauşor prăbuşit în Maramureş a fost preluată de Parchetul Curţii de Apel Cluj şi specialişti ai Centrului de Investigare pentru Securitatea Aviaţiei Civile (CIAS), anchetatorii luând în calcul toate variantele – defecţiune tehnică, eroare de pilotaj şi condiţii meteo, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramureş, Dumitriţa Rus, a declarat corespondentului Mediafax că ancheta în cazul prăbuşirii avionului ultrauşor la Copalnic Mănăştur, soldată cu decesul pilotului şi rănirea gravă a pasagerului, a fost preluată, duminică dimineaţă, de procurori de la Parchetul Curţii de Apel Cluj.

În paralel cu cercetarea procurorilor, specialiştii Centrului de Investigare pentru Securitatea Aviaţiei Civile (CIAS) au început o anchetă la locul prăbuşirii avionului.

Potrivit investigatorului CIAS Eugen Suciu, epava avionului va fi ridicată de la locul prăbuşirii şi transportată într-un hangar la Bucureşti, unde "va fi analizată bucată cu bucată".

"Căutam fiecare probă, o fotografiem, o filmăm, facem o schiţă a accidentului, ca sa putem ridica epava. Ulterior, epava va fi transportată la un loc hotărât de CIAS, avem un hangar la dispoziţie la Bucureşti. Din nefericire, această aeronavă nu are zborul înregistrat, aşa că va trebui să presupunem ce s-a întâmplat. Nu putem utiliza date obiective, trebuie să ne bazăm pe datele martorilor. Din nefericire, avem o victimă decedată, pilotul, dar din fericire avem un martor ok, pasagerul, care ne va spune ce s-a întâmplat", a declarat, la locul accidentului, Eugen Suciu.

Suciu a precizat că la ora actuală anchetatorii iau în calcul toate variantele, de la o defecţiune tehnică, până la eroare de pilotaj şi condiţii meteo şi se va reconstitui ultima fază a zborului.

"Ancheta este una dificilă, vom analiza toată epava, iar acest lucru poate dura un an, doi, cât e necesar. Avem obligativitatea ca, la fiecare an care trece, să facem declaraţii despre stadiul anchetei, dar nu ne putem grăbi", a spus investigatorul CIAS.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia-Mare, Vasile Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX că anchetatorii au ajuns, duminică dimineaţă, la spital, unde au stat de vorbă cu pacientul internat la Terapie Intensivă.

"Starea pacientului este stabilă, este conştient şi vorbeşte, este internat la Terapie Intensivă şi în această dimineaţă (duminică – n.r.) a stat de vorbă cu anchetatorii. Pacientul va mai rămâne internat la Terapie Intensivă încă trei-patru zile, deoarece este un pacient cu o stare mai delicată, acum câţiva ani a fost supus unui transplant renal", a declarat Vasile Pop.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Baia-Mare a precizat că pasagerul rănit în accidentul aviatic a suferit o fractură la coloană şi o fractură de femur cu deplasare, iar în zilele următoare se va decide dacă va fi supus sau nu unei intervenţii chirurgicale, însă "deocamdată nu se pune problema unui transfer într-o altă unitate medicală".

Un bărbat a murit și altul a fost rănit, sâmbătă seară, după ce avionul ultraușor în care se aflau s-a prăbușit pe un câmp din apropiere de localitatea Copalnic Mănăștur, județul Maramureș.

"La fața locului ne-am deplasat cu un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de urgență de la SMURD Baia Mare. La locul prăbușirii avionului am găsit pilotul în stop cardiorespirator, a fost resuscitat, însă până la urmă s-a constatat decesul. Bărbatul care era pasager în avion a fost transportat la spitalul din Baia Mare, este conștient, dar are multiple traumatisme. După ce va fi examinat, medicii vor decide dacă rămâne în spitalul din Baia Mare sau va fi transferat în altă parte", declara, sâmbătă seară, Oana Alexa-Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Ea preciza că avionul ultraușor este particular și opera și pe un aerodrom particular aflat în apropierea locului unde s-a prăbușit.

Potrivit prefectului de Maramureș, Anton Rohian, o echipă de procurori și polițiști judiciariști a început cercetările la locul prăbușirii avionului.

Conform sursei citate, în momentul prăbușirii, avionul ultraușor, care aparține unui aeroclub din Târgu Mureș, se afla în procedură de aterizare.

Prefectul spunea că pilotul avionului, care a decedat în urma accidentului, era din Satu Mare și avea 63 de ani și efectua ore de instructaj cu bărbatul rănit, în vârstă de 43 de ani.

"Pilotul de 63 de ani era, practic, proprietarul acestui avion. Avea toate aprobările din punctul de vedere al acestui zbor", spunea Anton Rohian.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă