10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialAnchetă la Timişoara: Un tânăr a fost bătut de mai mulţi agenţi...

Anchetă la Timişoara: Un tânăr a fost bătut de mai mulţi agenţi de pază, la un concert

Poliţiştii din Timişoara s-au sesizat din oficiu şi au început o anchetă după ce în presa locală au apărut imagini cu un tânăr bătut cu pumnii şi picioarele de mai mulţi agenţi de pază, în timpul unui concert desfăşurat la sfârşitul săptămânii în oraş, agresorii şi victima urmând să fie audiaţi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat că atât agresorii, cât şi cel agresat au fost identificaţi şi urmează să fie audiaţi de poliţişti. Până în prezent nicio persoană dintre cele implicate nu a depus reclamaţie.

"Au fost identificaţi autorii, urmează să fie audiaţi, ei fiind cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe. A fost identificat şi cel bătut, este vorba de un tânăr de 17 ani, din localitatea Brestovăţ din judeţul Timiş. Şi acesta va fi audiat", a spus Ancuţa Morariu.

În imagini apar mai mulţi agenţi de pază care lovesc cu pumnii şi picioarele un tânăr, chiar în faţa spectatorilor aflaţi la concert. Imaginile au fost filmate duminică, la un concert al trupei Cargo susţinut în cadrul Serbărilor Timişoreana.

"Considerăm regretabile evenimentele petrecute şi modul în care au degenerat incidentele în care au fost implicaţi angajaţii firmei responsabile cu ordinea şi care fusese subcontractată în acest scop de către partenerii noştri locali. Ne exprimăm regretul pentru cele întamplate şi susţinem în acest sens demersurile de investigare a acestor incidente de către organele competente, precum şi luarea măsurilor corespunzătoare. Nu susţinem astfel de comportamente, cu atât mai mult cu cât astfel de incidente strică imaginea de sărbatoare şi voie bună care a caracterizat Serbările Timişoreana pe parcursul celor 10 zile de desfăşurare", a declarat Cristina Gherman, Senior Brand Manager Timişoreana, într-un comunicat de presă de marţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă