4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAncheta penală după prăbușirea elicopterului militar într-o pădure din Sibiu

Ancheta penală după prăbușirea elicopterului militar într-o pădure din Sibiu

Împrejurările în care s-a prăbuşit vineri elicopterul militar în care se aflau zece persoane, dintre care opt au murit, vor fi cercetate într-un dosar penal deschis la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj.

"Dosarul va fi înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj care va efectua urmărirea penală în cauză. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

La locul accidentului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din trei procurori militari şi specialişti-criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, mai precizează sursa citată.

Elicopterul militar prăbuşit vineri, pe raza localităţii Mălâncrav din judeţul Sibiu, era model IAR-330 PUMA şi aparţinea Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, potrivit MApN.

Aparatul de zvor se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Cei doi supravieţuitori din elicopter vor fi transportaţi la spital la Târgu Mureş.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă