17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialAngajaţii Primăriei Caracal acuzați de fraude au fost arestați

Angajaţii Primăriei Caracal acuzați de fraude au fost arestați

Magistrații Judecătoriei Caracal au decis arstarea preventivă în cazul celor cinci foşti angajaţi ai Primăriei Caracal acuzaţi că în perioada 2009-2011 au introdus în actele contabile facturi şi chitanţe false, provocând un prejudiciu de peste 1,6 milioane lei, informează Mediafax.

Angajații primăriei sunt acuzați de delapidare, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Decizia Judecătoriei Caracal nu este definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Olt.

Cei cinci foşti angajaţi ai Primăriei Caracal – doi foști directori, două foste contabile și o fostă casieră – au fost reţinuţi, marţi, pentru delapidare, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzaţi că în perioada 2009-2011 au introdus în actele contabile facturi şi chitanţe false, provocând un prejudiciu de peste 1,6 milioane lei.

Cei cinci au fost reținuți în urma unor percheziții făcute la locuințele acestora.

"Cei cinci sunt suspectați că, în calitate de angajaţi ai unei instituţii publice, în perioada 2009 – 2011 ar fi introdus în actele contabile facturi şi chitanţe false, însuşindu-şi astfel 1.631.920 lei. În cauză, se fac cercetări pentru delapidare, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals", se preciza într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Olt.

În februarie 2014, mai mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal şi fostul primar Gheorghe Anghel au fost ridicaţi de anchetatori şi duşi la sediul DIICOT Slatina pentru audieri, fiind suspectaţi într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare, fals şi înşelăciune, infracţiuni comise în legătură cu echipa de fotbal a oraşului.

Prejudiciul în acest dosar ar fi de aproximativ şase milioane de lei, susţineau atunci surse judiciare.

Fostul primar din Caracal Gheorghe Anghel şi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal sunt cercetaţi şi într-un alt dosar de evaziune fiscală, înşelăciune şi delapidare cu un prejudiciu de 5,2 milioane de lei. De altfel, în luna noiembrie 2013 Gheorghe Anghel şi alte 13 persoane, între care mai mulţi angajaţi ai primăriei, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţiile de înşelăciune, fals intelectual, delapidare şi abuz în serviciu. Printre persoanele arestate s-au numărat şi fostul director economic al Primăriei Caracal Maria Tudor. După expirarea mandatelor de arestare, fostul primar şi celelalte persoane au fost eliberaţi.

Procurorii DIICOT afirmau că în perioada 2005 – 2012 în Primăria Caracal "s-a cristalizat un grup infracţional organizat format din factori de decizie şi funcţionari ai instituţiei", fiind cooptate şi alte persoane, între care oameni de afaceri.

"Astfel, liderii grupului infracţional organizat, din care unul a avut calitatea de primar, iar altul de director economic au pus bazele unui mecanism prin care se urmărea fraudarea bugetului unei instituţii publice, prin însuşirea unor sume mari de bani în baza unor documente (facturi, chitanţe) care atestau lucrări fictive sau procurarea de materiale necesare în desfăşurarea de activităţii fictive. La această grupare infracţională au aderat atât angajaţi ai instituţiei menţionate, precum şi alte persoane (administratori de societăţi comerciale), care au fost racolate atât de lideri, cât şi de ceilalţi angajaţi, cu scopul de a-şi însuşi sume de bani", menţiona DIICOT într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au mai stabilit atunci că în contabilitatea Primăriei Caracal, condusă în acea perioadă de Gheorghe Anghel, au fost introduse facturi şi chitanţe false în valoare de peste 5.000.000 lei, valoarea prejudiciului fiind de 5,2 milioane de lei.

Gheorghe Anghel a fost primar în Caracal timp de 21 de ani. Astfel, Anghel a fost primar în perioada 1984-1989, iar apoi a fost ales din nou în 1996. De atunci, el a câştigat toate alegerile, până în anul 2012.

Cele mai citite

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...

Impactul Plafonării Prețurilor asupra Ratei Inflației: Analiza Politicilor PSD

Introducere la Contextul Economic Actual Banca Națională a României (BNR) a publicat recent un raport care arată că măsurile de plafonare a prețurilor inițiate de...

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...
Ultima oră
Pe aceeași temă