20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAngajații din TVR îl amenință cu greva pe Stelian Tănase. Care este...

Angajații din TVR îl amenință cu greva pe Stelian Tănase. Care este motivul

Principalul sindicat din Societatea Română de Televiziune (SRTv), susține că preşedintele instituției, Stelian Tănase, nu a dus la îndeplinire un mandatul dat de Consiliul de Administraţie, respectiv nu a semnat şi înregistrat Actul Adiţional de prelungire cu 6 luni a Contractului Colectiv de Muncă, fapt pentru care ia în considerare declanşarea grevei.

În această situaţie, SPUS TV spune că a depus pe 11 decembrie o solicitare către Stelian Tănase pentru a fi aduse la cunoştinţa sindicatului motivele pentru care nu a îndeplinit acest mandat. SPUS TV mai spune că termenul pentru a răspunde la această solicitare este luni.

"În cazul în care până la acest termen nu se primeşte un răspuns sau nu se înregistrează Actul Adiţional la ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă, n.r.), considerăm că sunt create premisele declanşării conflictului colectiv de muncă, urmând toate etapele legale până la declanşarea grevei, dacă va fi necesar! Dintre toate abuzurile comise până acum de actuala conducere a SRTV, acesta ar fi, de departe, cel mai grav, în opinia noastră fiind de natură penală!", spune SPUSTV.

Sindicatul mai spune că dacă până la 31 decembrie Actul Adiţional nu este înregistrat la ITM, angajaţii SRTv vor reveni la drepturile prevăzute în Codul Muncii.

De asemenea, sindicatul precizează că se teme că în şedinţa Consiliului de Administraţie al TVR de marţi se va încerca anularea Hotărârii CA din 4 decembrie.

"Drepturile cele mai importante pe care salariaţii SRTv le pot pierde sunt: sporul de vechime (va fi luat în considerare doar cel cuprins în CIM la data angajării), sporul pentru ore suplimentare va fi de 75% în loc de 100%, sporul de S/D – probabil 1% (nu e prevăzută o valoare în Codul Muncii), zilele suplimentare de concediu, primele de fidelitate, ajutoarele sociale etc. Vor dispărea de asemenea plafoanele maxime de salarizare ceea ce va permite majorări aberante de salarii", mai spune SPUSTV.

Stelian Tănase a declarat că va comenta pe acest subiect după şedinţa de marţi a Consiliului de Administraţie. Tănase face parte din CA al TVR în calitatea sa de preşedinte-director general al televiziunii publice.

Cele mai citite

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă