22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialANI: Doi membri ai Comitetului Director al SRR, incompatibili

ANI: Doi membri ai Comitetului Director al SRR, incompatibili

Radu Costin Dobriţoiu, membru al Comitetului Director al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Traian Cristian Savu, fost membru în Comitetul Director al SRR, au fost găsiţi în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru că au deținut simultan mai multe funcții.

Conform prevederilor articolului 99, alineatul (1), litera k) din Legea nr. 161/2003, "persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate membrii comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune li se aplică regimul incompatibilităţilor prevăzut în prezentul titlu pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale".

Potrivit inspectorilor ANI, Radu Costin Dobriţoiu se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 3 iulie 2012, întrucât deţine, simultan, calităţile de membru al Comitetului Directoral SRR şi persoană fizică autorizată în cadrul Radu Costin Dobriţoiu – persoană fizică, încălcând, astfel, dispoziţiile articolului 84, alineatul (1), litera g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică".

Şi Traian Cristian Savu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 martie 2012 – 30 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu calitatea de membru în Comitetul Director al SRR şi funcţia de administrator unic al unei societăţi comerciale, încălcând, astfel, dispoziţiile articolului 84, alineatul (1), litera c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale".

Radu Costin Dobriţoiu şi Traian Cristian Savu au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază şi au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Cele mai citite

COMUNICAT DE PRESĂ „SPITALUL FOIȘOR” DESPRE STAREA PACIENTULUI FLORIN PIERSIC

Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale. A început procesul...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...
Ultima oră
Pe aceeași temă