9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialANSVSA: 384 de animale au murit din cauza bolii limbii albastre

ANSVSA: 384 de animale au murit din cauza bolii limbii albastre

Potrivit datelor centralizate marţi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), peste 384 de animale au murit în România din cauza bolii limbii albastre, aceasta afectând în prezent 1.895 de rumegătoare din 254 de comune, informează Mediafax.

Doi zimbri din rezervaţia naturală Armeniş din Munţii Ţarcu, judeţul Caraş-Severin, şi doi zimbrii din Rezervaţia Haţeg-Slivuţ din judeţul Hunedoara au murit ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul bolii limbii albastre.

Primul caz de boala limbii albastre în România a fost diagnosticat în 22 august, în judeţul Buzău.

Având în vedere evoluţia bolii limbii albastre pe teritoriul României şi restricţiile asupra mişcării impuse animalelor din speciile receptive, ANSVSA a dispus închiderea tuturor târgurilor de animale de pe teritoriul ţării, până în data de 5 octombrie 2014.

Potrivit ANSVSA, prevenirea bolii se face prin dezinsecţii periodice, pentru a distruge insectele hematofage care transmit boala. Proprietarii de animale au obligaţia să anunţe imediat medicul veterinar de apariţia unor semne de boală la animale, a cazurilor de moarte suspectă sau despre tăierile de necesitate.

Ulterior, ANSVSA a impus, în acord cu legislaţia europeană, restricţii privind circulaţia animalelor ce pot fi afectate de boală în UE. Astfel, nu mai pot fi vândute către statele membre rumegătoare vii, decât pentru abatorizare imediată. În ceea ce priveşte comerţul intracomunitar cu carnea şi alte produse de la aceste animale nu sunt restricţii.

Totodată, România poate exporta rumegătoare vii către state terţe, acolo unde nu au dispus altfel autorităţile din ţara respectivă, cum este cazul Arabiei Saudite şi Iordaniei.

Comerţul intern cu bovine, ovine şi caprine se poate desfăşura fără restricţii, au mai precizat reprezentanţii ANSVSA

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă