13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialANSVSA: Gripă aviară, depistată la o specie de pelicani din Delta Dunării

ANSVSA: Gripă aviară, depistată la o specie de pelicani din Delta Dunării

Un focar de gripă aviară a fost depistat la o specie de pelicani din Delta Dunării, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) dispunând măsuri de intensificare a supravegherii păsărilor sălbatice din zonă.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a fost anunţată, miercuri, de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare "Delta Dunării", despre prezenţa unor pelicani morţi, pe insula Ceaplace, aflată în lacul Sinoe, informează ANSVSA.

Inspectorii DSVSA Tulcea s-au deplasat imediat în zona respectivă şi au recoltat, pentru examene de laborator, şase cadavre de pelicani creţi.

În colonia de pelicani nu au fost observate păsări bolnave, însă s-a constatat existenţa unui număr de 64 de cadavre de pelicani creţi. Deşi în zonă mai existau şi alte specii de păsări, nu s-au mai identificat şi alte cadavre de păsări.

Pelicanii creţi sunt o specie de păsări sălbatice migratoare, care în această perioadă a anului zboară dinspre continentul african în Delta Dunării, pentru a cuibării.

Cele şase cadavre prelevate au fost examinate, joi, în cadrul laboratorului DSVSA Tulcea. În urma investigaţiilor de laborator, toate probele au prezentat rezultat pozitiv pentru virusul gripei aviare.

Conform procedurilor, probele au fost transmise pentru confirmare şi serotipizare la Institutul Naţional de Diagnostic pentru Sănătate Animală (IDSA), care este laboratorul naţional de referinţă pentru gripa aviară.

Boala a fost depistată într-o zonă izolată, mlăştinoasă, aflată la limita dintre judeţele Tulcea şi Constanţa.

Ca urmare, ANSVSA a dispus în teritoriu aplicarea măsurilor privind controlul gripei aviare de intensificare a supravegherii păsărilor sălbatice din zona Deltei Dunării, stabilirea zonei de protecţie (3 km) şi a zonei de supraveghere (10 km) din jurul focarului, zone care, în acest caz, nu includ vreo locuinţă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă