13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialApa Nova București consideră că apa produsă de societate este potabilă "110%"....

Apa Nova București consideră că apa produsă de societate este potabilă “110%”. Ce idee i-a venit direcorului companiei

Apa Nova București consideră că apa produsă de societate este potabilă “110%”. Directorul Mădălin Mihailovici nu exclude varianta de vinde bucureştenilor apă potabilă îmbuteliată, la prețuri foarte mici.

“Noi vindem apă bucureştenilor. Este o variantă să se găsească în magazine. Încercăm şi vom analiza acest lucru. (…) Vă dau un exemplu: un metru cub de apă în Bucureşti este 4,13 lei…1.000 de litri de apă. Adică un litru de apă costă 0,004 lei. Un litru de apă plată la hipermarket, nu în magazin, este un leu. Practic, cu 4 bani cumpăraţi 10 litri de apă plată şi vă garantez că apa produsă de Apa Nova este apă potabilă 110%, fără falsă modestie”, a precizat vineri Mădălin Mihailovici, într-o conferinţă de presă, unde a fost servită apă potabilă produsă de societate, îmbuteliată în sticle de 1/2 litri, cu eticheta “LIMPEDE de Apa Nova Bucureşti”, informează Agerpres

Mădălin Mihailovici a subliniat că societatea are trei staţii de potabilizare a apei şi una dintre ele, cea de la Crivina, a fost făcută cu o investiţie de 50 de milioane de dolari. 

” Aici, la staţia Crivina se foloseşte la tratarea apei, în afară de clor, şi ozon, în condiţiile în care numai marile capitale ale lumii folosesc şi ozon. Analizăm simultan 55 de parametri fizico-chimici înainte ca apa să intre în sistem şi înainte să introducem clor în apă. Dacă unul din acei 55 de parametri nu este îndeplinit, staţiile de tratare şi de potabilizare a apei se opresc automat. Cred că am spus totul aici”, a arătat şeful Apa Nova Bucureşti. 

Pentru a deservi apă bucureştenilor, Apa Nova face anual peste 200.000 de analize individuale la câteva mii de eşantioane pe an. 

Potrivit  Apa Nova Bucureşti, compania a produs, în anul 2015,170 de milioane de metri cubi de apă potabilă pentru bucureşteni “ceea ce ar fi practic o garnitură de tren cu vagoane cisterne cu o lungime de 24.000 de kilometri, mai mult de jumătate din lungimea Ecuatorului, şi a evacuat prin reţeaua de canalizare şi epurat prin staţia de la Glina 309 milioane metri cubi de apă – ar fi o garnitură de tren cu lungimea de 42.500 kilometri, adică am depăşit Ecuatorul cu încă 2.500 km”.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă