12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialApele râului Arieş au fost poluate accidental, după ce o sondă cu...

Apele râului Arieş au fost poluate accidental, după ce o sondă cu steril s-a fisurat

Apele râului Arieş au fost poluate accidental, luni, după ce o sondă a cedat, iar în râu a ajuns apă cu steril din iazul de decantare Valea Șesei, cel mai mare din țară, potrivit Agerpres.

Comisari de la Garda de Mediu Alba s-au deplasat, alături de specialiști de la Apele Române, în Apuseni, aceștia fiind prezenți luni seară la fața locului pentru verificări, recoltări de probe și monitorizarea fenomenului. Totodată, urmează să se stabilească și consecințelor poluării, respectiv dacă există mortalitate piscicolă.

Reprezentanți ai Gărzii de Mediu au declarat că incidentul este raportat ca și poluare. Potrivit acestora, compania Cupru Min, cea de care aparține iazul, a luat măsuri pentru a limita efectele poluării.

Iazul Valea Șesei este principalul iaz în funcțiune al Cupru Min, fiind în același timp cel mai mare iaz din țară, potrivit informațiilor postate pe site-ul companiei.

El se întinde pe 130 de hectare și cuprinde zeci de milioane de tone de steril supuse unui fenomen de leșiere. Fiind un iaz de vale, iazul de decantare Valea Șesei, pe lângă apele bazice din tulbureala sterilă de la uzina de preparare, primește și apele din bazinul hidrografic al Văii Șesei, în care se varsă apele poluate ce se scurg de pe haldele de steril.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

DARURI PENTRU COPII DIN PARTEA ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

În apropierea  sărbătorilor pascale, copiii îngrijiți în cadrul Centrului de zi ”Arlechino” și cei din Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, ambele din...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă