11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAproape 200.000 de litri de apă minerală retrasă de pe piață, în...

Aproape 200.000 de litri de apă minerală retrasă de pe piață, în București

Președintele ANPC, Marius Dunca a declarat că, în urma controalelor inspectorilor de la Protecția Consumatorilor în mai multe magazine din Capitală, s-a retras de pe piață o cantitate de aproape 200.000 de litri de apă minerală deoarece nu era etichetată corespunzător, informează Mediafax.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că, joi şi vineri, au fost verificaţi 265 de operatori economici, constatându-se abateri la 138 dintre aceştia, pentru care au fost date 96 de sancţiuni în cuantum de 268.500 de lei.

Dunca a explicat că, pe rafturile magazinelor, au fost identificate trei categorii de apă cu neregurli.

Acesta a anunţat că, prima categorie, a reprezentat-o o apă minerală "minune", care anunţă pe etichetă că "este de şapte ori mai bună" decât restul produselor similare. În acest sens, producătorul susţine pe etichetă că apa respectivă "hidratează mult mai bine, creşte imunitatea, este un puternic antioxidant, scade colesterolul, reduce procesul de îmbătrânire, esre vrecomandată în curele de slăbire şi este ideală pentru gătit", fără ca în spatele vreuneia dintre aceste calităţi să existe şi un buletin de analiză care să dovedească acest lucru.

Într-o altă situaţie, spune Dunca, au fost găsite trei denumiri diferite la ape provenite din acelaşi izvor. "Legea spune că este interzisă comercializarea sub mai multe denumiri comerciale a apei minerale din aceeaşi sursă", a explicat Marius Dunca. Preşedintele ANPC a anunţat că, din această categorie de apă, au fost retraşi de la vânzare 74.928 de litri.

Cea de-a treia categorie de produs retras de la vânzare a fost apă minerală care provine din izvoare neînregistrate la Agenţia Naţională a Apelor Naturale.

Marius Dunca a mai spus că au fost trimise la analize mostre de apă iar analizele nu au fost încă finalizate, însă nu există suspiciuni cu privire la faptul că aceasta era periculoasă pentru consumul uman.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă