11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialAproape 200 de BARURI și CLUBURI din București ar trebui ÎNCHISE, întrucât...

Aproape 200 de BARURI și CLUBURI din București ar trebui ÎNCHISE, întrucât au sedii cu RISC SEISMIC

Aproape 200 de baruri, cluburi, restaurante și instituții din București funcționează în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, informează Profit.ro.

Potrivit unui proiect de lege, deja aprobat de Parlament și aflat la promulgare, aceste sedii ar trebui închise. Clădirile cu probleme se află mai ales în Centrul Vechi al Capitalei.

Aceste clădiri sunt extrem de frecventate de public. Printre ele se numără Club A, Club Fire, City Grill Lipscani, Fratelli Espresso Bar, Teatrul Nottara, cinematografele Patria, Studio și Cinema Pro, agenții ale Băncii Transilvania, Raiffeisen, Bancpost, precum și farmacii Sensiblu.

În clădirile din București cu cel mai ridicat risc de prăbușire la cutremur (gradul I), care prezintă pericol public, funcționează, în prezent, 54 de restaurante, baruri și cluburi, 4 teatre și cinematografe, 7 unități bancare, 5 farmacii, 63 magazine, 4 galerii de artă, 13 clinici medicale și saloane cosmetice, dar și alte instituții, inclusiv o universitate și un centru de informare turistică.

Actul normativ consultat de Profit.ro, avizat favorabil și de Guvern, interzice activitățile permanente sau temporare în spațiile publice cu altă destinație decât cea de locuință din imobilele cu risc seismic gradul I sau II, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de consolidare a imobilelor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă