19.1 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăAproape 2400 de locuri de muncă pentru români, în Europa

Aproape 2400 de locuri de muncă pentru români, în Europa

Reţeaua EURES România asigură românilor 2.359 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE). Dintre acestea, cele mai multe joburi sunt oferite de angajatorii din Spania, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, informează Agerpres.

Astfel, Spania caută 800 de muncitori necalificați în agricultură și un maseur, în timp ce Danemarca oferă 400 de locuri de muncă la cules de mazăre, iar Portugalia are disponibile tot 400 de locuri de muncă în agricultură. 

Marea Britanie oferă 270 de locuri de muncă pentru îngrijitor persoane/infirmier (60), asistent medical (60), bucătar (50), îngrijitor persoane (40), asistent medical generalist (20), bucătar șef (20) și ajutor de bucătar (20).

În Germania, românii vor putea alege dintr-un număr de 174 de locuri de muncă: 50 pentru asistenți medicali generaliști, 20 pentru operatori mașini și centrale, 13 pentru bucătari, 11 pentru ospătari, 10 pentru barmani, 10 pentru persoane în gastronomia de sistem, 10 pentru agenți de securitate, 10 pentru agenți de pază, cinci pentru asistenți manager, cinci pentru electricieni industriali, patru pentru operatori mașini și instalații optice, trei pentru electromecanici, trei pentru lucrători în producție, două pentru mecanici industriali, două pentru tehnicieni sisteme de securitate (alarmă și supraveghere), două pentru mecatroniști, două pentru electricieni, unul pentru opticieni, unul pentru operatori CNC (strungar/frezor), unul pentru asamblor-montator (lucrător în producție), unul pentru tehnicieni fizică de laborator, unul pentru visual designer, unul pentru mecanici (mașini prelucrare cauciuc și mase plastice), unul pentru electroniști, unul pentru muncitori necalificați în domeniul prelucrării metalelor, unul pentru vopsitori industriali, unul pentru mecanici auto (camioane) și unul pentru mecanici industriali.

Republica Cehă are nevoie de 162 de muncitori, respectiv 50 de lucrători în producție, 50 de operatori, 50 de șoferi transport marfă — internațional, 10 lucrători în prelucrarea lemnului, un analist IT service desk și un analist suport software.

Suedia oferă 87 de locuri de muncă, astfel: 20 — femeie de serviciu, 15 — vopsitor auto, 10 — dezvoltator software, 10 — mecanic auto, 10 — tinichigiu auto, șase — inginer testare software, cinci — dezvoltator software sisteme integrate, cinci — arhitect sisteme software, doi — specialist rețea transmisie Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP), unul — dezvoltator Java Script/Node.JS, unul — programator (securitatea rețelelor), unul — arhitect software, unul — dezvoltator Web Front-End.

Norvegia are libere trei locuri de muncă, două pentru lucrători în târg și unul pentru doctorand în departamentul biomedical, iar Belgia caută un tehnician, iar Ungaria are disponibile șase locuri de muncă pentru mecanici agricoli. De asemenea, Polonia oferă 25 locuri de muncă pentru 20 de consultanți de călătorie, trei pentru lăcătuși/sudori, unul pentru un dezvoltator internet, unul pentru PHP developer (programator aplicație), iar Irlanda oferă doar un loc de muncă de tehnician.

 

Cele mai citite

Cod galben de instabilitate atmosferică, în aproape jumătate de țară. Cum va fi vremea în București

Vremea în zona municipiului Bucureşti va fi în general instabilă începând de marţi după-amiaza până joi dimineaţa, în timp ce aproape jumătate din țară...

INCREDIBIL. 35.000.000 de euro un kilometru de autostradă București-Brașov

La propunerea ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, Guvernul a adoptat recent o investiție exorbitantă pentru „ciotul” de 5,18 km ai tronsonului Cristian-Codlea...

Președintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Național „Piatra Craiului”

Președintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Național „Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei...
Ultima oră
Pe aceeași temă