Actualitate
 
Ar putea să nască în tren: Femeie gravidă din Buzău, dusă cu un utilaj până într-o haltă CFR, de unde a fost preluată de un tren
5 Februarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
325 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Femeia din comuna buzoiană Zoiţa care trebuie să nască şi la care ambulanţa nu a putut ajunge din cauza drumurilor înzăpezite a fost transportată cu un utilaj la halta CFR din localitate, de unde a fost preluată de un tren care o va duce la Râmnicu Sărat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Marius Sîrbescu, femeia însărcinată în 9 luni are 37 de ani, se află la a patra sarcină şi trebuie să nască din moment în moment.

Pentru că ambulanţa nu putea ajunge la ea, primarul din comuna Ziduri a transportat-o pe femeie cu un utilaj la Halta CFR din localitate, iar între timp reprezentanţii ISU au luat legătura cu CFR, un tren InterRegio oprind în gară, de unde a preluat-o pe gravidă. Femeia va fi coborâtă la Râmnicu Sărat, unde o aşteaptă o ambulanţă care să o transporte la spital.

Alte două cazuri medicale grave la care ambulanţele nu au putut ajunge s-au înregistrat duminică şi în localitatea Balta Albă, unde un poliţist 47 de ani a suferit un preinfarct, iar o femeie de 67 de ani are astm şi a rămas fără tratament.

La cei doi pacienţi a fost trimisă o maşină de luptă a Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată din Focşani, care însă a rămas înzăpezită timp de aproximativ trei ore.

La ora transmiterii acestei ştiri, maşina Armatei îşi reluase drumul către cei doi pacienţi, cu un paramedic SMURD şi având trei utilaje în faţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sîrbescu, maşina şi-a putut continua drumul după ce în zonă au ajuns trei utilaje de deszăpezire care au înlăturat zăpada de pe şosea.

Reprezentantul ISU nu a putut aprecia momentul la care se va ajunge la cei doi bolnavi, având în vedere că şoseaua este acopertită cu nămeţi care depăşesc trei metri.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea autovehicul al Armatei care a fost trimis duminică să preia o femeie gravidă din localitatea Chiojdeni, acesta s-a retras din misiune după ce la pacientă a ajuns un utilaj care a preluat-o şi a transportat-o în condiţii de siguranţă la un spital din zonă, au precizat reprezentanţii MApN.

Circulaţia este închisă pe autostrada A2 Bucureşti-Lehliu, pe 28 drumuri naţionale şi pe reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău şi Călăraşi, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit ultimei situaţii anunţate de CNADNR.

Traficul pe reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău şi Călăraşi a fost închis duminică, de la ora 18.00, în urma avertizării cod portocaliu de ninsori şi viscol.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
2 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara ... Citeste articolul
Alte stiri
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI