10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialArad: Femeie, în stare critică, după ce a fost înjunghiată de soț

Arad: Femeie, în stare critică, după ce a fost înjunghiată de soț

O femeie din judeţul Arad a fost transportată, joi după-amiază, cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean, după ce a fost găsită în casă înjunghiată în zona inimii şi în gât, iar poliţiştii suspectează că soţul său ar fi vrut să o omoare cu o furcă, bărbatul fiind găsit ulterior spânzurat, relatează Mediafax.

O femeie din Secusigiu, judeţul Arad, a fost găsită înjunghiată, joi după-amiază, de către vecini, care au sunat la 112.

Poliţiştii din localitate au ajuns imediat la locul incidentului şi au chemat elicopterul SMURD, pentru că victima risca să-şi piardă viaţa din cauza hemoragiei puternice, ea fiind găsită inconştientă şi într-o baltă de sânge.

Femeia, în vârstă de 52 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde medicii încearcă să o stabilizeze hemodinamic.

"Are două plăgi înjunghiate în zona cordului şi una în gât", a declarat medicul Adrian Wiener.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, poliţiştii au găsit o furcă având urme de sânge, care ar fi fost folosită de agresor.

Vecinii au relatat că între victimă şi soţul acesteia a existat o ceartă, în cursul zilei. Cei doi soţi au şapte copii, însă aceştia nu erau acasă.

"Poliţiştii au pornit imediat în căutarea suspectului, care a fost găsit spânzurat de un copac la marginea satului, în cimitir", a precizat Tuduce.

Bărbatul avea 57 de ani, iar scandalul ar fi pornit din cauza geloziei acestuia, conform relatărilor vecinilor.

Poliţiştii audiază mai mulţi vecini, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc agresiunea.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă