10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialArgeș: Accident în lanț din cauza poleiului. A fost implicată o ambulanță

Argeș: Accident în lanț din cauza poleiului. A fost implicată o ambulanță

Poleiul format pe carosabil a provocat un accident în lanț în care au fost implicate cinci autovehicule, printre care și o ambulanță. Evenimentul, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc miercuri dimineață, în județul Argeș, transmite Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, cinci autovehicule, între care şi o autospecială aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, au fost implicate într-un accident în lanț produs pe drumul judeţean 703 B, în dreptul localităţii Căteasca.

Primele informaţii de la faţa locului arată că în urma accidentului o persoană a fost rănită, iar cele cinci autovehicule au fost avariate.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul, a declarat că autospeciala, în care se afla doar echipajul medical, a fost prinsă în accident în timp ce încerca să ajungă la locul în care se aflau celelalte maşini implicate, pentru a acorda primul ajutor rănitului. În cele din urmă, echipajul a ajuns la persoana care avea nevoie de asistenţă medicală. Luminița Paul a precizat că autosanitara nu este grav avariată şi că niciunul dintre membrii echipajului nu a fost rănit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că accidentul s-a produs în condiţiile în care carosabilul în acea zonă este acoperit cu polei.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă