18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialArhiepiscopul Tomisului ar putea scăpa de controlul judiciar, în dosarul în care...

Arhiepiscopul Tomisului ar putea scăpa de controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de obţinere fără drept de fonduri europene. Decizia magistraților nu este definitivă

Curtea de Apel Constanţa a admis, luni, solicitarea Arhiepiscopul Tomisului privind revocarea controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru obţinere fără drept de fonduri europene. Decizia magstraților nu este definitivă,  astfel că poate fi contestată în 48 de ore, informează Mediafax.

Măsura controlului judiciar a fost instituită în 17 octombrie 2016 și prelungită până la data de 8 aprilie.

La începutul lunii februarie, DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, sub control judiciar, fiind acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false sau inexacte, având rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016, IPS Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului ar fi folosit şi prezentat declaraţii false, în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, pentru a primi fonduri europene.

„În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită Ferma 3 – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă <vii pe rod cu struguri pentru vin>/<vii pe rod cu struguri nobili pentru vin>, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei", arăta DNA.

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii constând în poprirea conturilor deţinute de inculpatul Petrescu Teodosie şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

Faţă de fapta de luare de mită reţinută anterior în sarcina IPS Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...
Ultima oră
Pe aceeași temă