26.6 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăSpecialArmata, trimisă la paradă fără combustibil

Armata, trimisă la paradă fără combustibil

Vicepreşedintele CJ Alba a transmis, sâmbătă seară, un mesaj public în care susţine că ministrul Mircea Duşă a trimis Armata a IV-a Transilvania la parada de Ziua Naţională de la Alba Iulia fără combustibilul necesar, iar Primăria şi Consiliul Judeţean au fost nevoite să cumpere circa 3.000 de litri de motorină pentru repetiţii şi paradă.

”Este un fapt unic în istoria Zilei Naţionale a României de la Alba Iulia: ministrul Duşa a trimis Armata a IV-a Transilvania la paradă la Alba Iulia fără combustibilul necesar. Prin urmare, Primăria si Consiliul Judeţean Alba au acoperit necesarul de circa 3.000 de litri de motorină pentru repetiţii şi paradă! Pentru ofensa adusă Armatei şi românilor de Ziua Naţională, cer demisia ministrului Duşa, care cred că astfel demonstrează că este mândru că este român”, arată Florin Roman.

 Manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale cuprind, în acest an, şi o paradă la care vor participa peste 800 de militari, dar şi autovehicule militare şi tehnică de luptă. Defilarea se va încheia cu o formaţie de zbor alcătuită din aeronave de luptă MiG-21 Lancer din dotarea Bazei 71 Aeriene ”General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.

Cele mai citite

Retrogradarea a avut urmări grave! Un club din Superliga intră oficial în insolvență

Unirea Slobozia a intrat oficial în procedura de insolvență la doar o lună după retrogradarea din Superliga.Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de Unirea...

Cătălin Predoiu: Nu voi contesta o eventuală decizie de excludere din PNL

Fostul prim-vicepreședinte al PNL, Cătălin Predoiu, a anunțat miercuri că nu va contesta o eventuală decizie de excludere din partid și că își va...

Kelemen Hunor consideră un Guvern PSD monocolor drept varianta cea mai probabilă

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că varianta cea mai probabilă de guvern este un „Guvern PSD monocolor”, în contextul discuțiilor politice privind formarea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă