8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialArmata va face donaţii Ucrainei

Armata va face donaţii Ucrainei

Guvernul a aprobat miercuri, printr-un Memorandum, efectuarea unei donaţii către Guvernul Ucrainei, constând în bunuri mobile aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, transmite Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, donaţia survine solicitării adresate de autorităţile ucrainene în februarie 2015, "pe fondul situaţiei interne din Ucraina şi a necesităţii de asigurare cu echipamente militare a forţelor sale armate, respectiv cu bunuri tehnico-materiale şi echipamente neletale pentru refacerea capacităţii operaţionale". 

"Donaţia, în valoare totală de 1.122.151 lei, va contribui la îmbunătăţirea dotării structurilor forţelor armate ucrainene, precum şi la consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării. Vor fi donate bunuri precum echipament, containere de pânză. Contractul de donaţie va fi semnat pe teritoriul statului român, de către Ministerul Finanţelor, în numele statului român, şi va cuprinde clauze specifice, astfel încât aplicabilă contractului să fie legea română", informează Executivul. 

Ministerul Apărării Naţionale va suporta cheltuielile pentru pregătirea bunurilor care vor fi donate, paza şi transportul acestora din locul de depozitare către locul de îmbarcare pentru parcurs extern, precum şi costurile pentru efectuarea formalităţilor vamale.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă