12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAugustin Lazăr: Cererea de pe piața de antichități presează infractorii să fure

Augustin Lazăr: Cererea de pe piața de antichități presează infractorii să fure

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că întotdeauna cererea de pe piaţa de antichităţi creează 'o anumită presiune' asupra celor dispuşi să săvârşească infracţiuni, informează Agerpres.

Așa se ajunge la furturile dintr-un sit arheologic.

'Întotdeauna cererea de pe piaţa de antichităţi creează o anumită presiune asupra celor care sunt dispuşi să săvârşească infracţiuni, iar cei care au această posibilitate, să fure dintr-un sit arheologic, o fac fără să ezite. Tocmai la solicitarea pieţei de antichităţi', a afirmat Augustin Lazăr cu prilejul unei conferinţe susţinute în cadrul celei de-al XXX-lea Congres European al Uniunii Avocaţilor Europeni. 

Augustin Lazăr a vorbit despre 'Schimbul de informaţii între autorităţile publice şi cele juridice' şi despre cadrul legal în care se desfăşoară această cooperare între statele membre ale Uniunii Europene, exemplificând în acest sens despre cum anume au fost recuperate şi repatriate din străinătate, inclusiv prin intermediul unor case de avocatură, bunuri din Patrimoniul Cultural Naţional (brăţări dacice din aur, loturi de monede antice). 

'Informaţia poate fi transmisă în condiţii legale, avem temei legal de a o transmite atât între autorităţile judiciare, cât şi între case de licitaţii, case de avocaţi şi autorităţile judiciare. Rezultatul este acela că, într-adevăr, putem recupera bunuri importante aparţinând patrimoniului cultural naţional', a spus Procurorul General al României. 

Lazăr a precizat că pe baza acestor informaţii s-a putut realiza şi reţeaua internaţională de traficanţi cu bunuri culturale şi apoi anchetatorii au putut vedea situri-le pe care bunurile erau puse la vânzare. 

Procurorul a amintit şi de o casă de licitaţii care a colaborat cu autorităţile române restituind toate piesele care erau puse la vânzare, după ce reprezentanţii acesteia s-au convins că bunurile erau sustrase din România. 

De asemenea, Augustin Lazăr a exemplificat şi cu modul în care, în urma cooperării judiciare cu Franţa, în noiembrie 2006, una dintre brăţările dacice a fost găsită la Grand Palais din Paris, în timpul unei vânzări. Lazăr a subliniat că în acest caz a fost foarte importantă informaţia, care a fost transmisă pe canale oficiale, în condiţii de securitate, autorităţilor franceze, care, a doua zi, au organizat flagrantul. Piesa a fost recuperată şi restituită autorităţilor române nu înainte de a se efectua o expertiză. Aceasta a fost realizată la Muzeul Luvru, ai cărei specialişti au confirmat că piesa provine din România, arătând chiar şi faptul, în urma analizării compoziţiei metalului, că provine din exploatarea auriferă din Brad, a spus Lazăr. 

Este vorba de 'La petite Parisienne', o brăţară dacică din aur ce fusese expusă la Expoziţia Bienală a Anticarilor, organizată la Grand Palais din Paris. Piesa expusă de Ariadna Galerie din New York aparţinea unui cetăţean german din Munchen cercetat pentru trafic ilegal cu bunuri culturale. 

Augustin Lazăr i-a mulţumit şi expertului în arta antică Barbara Deppert Lippitz pentru contribuţia pe care a avut-o la recuperarea unor bunuri importante aparţinând patrimoniului cultural al României. 

Prezentă la Congresul de la Alba Iulia, aceasta a vorbit despre cum anume a aflat despre brăţările spiralice de aur şi despre cum a luat legătura cu cei care le achiziţionaseră, transmiţându-le că ar fi mai bine să le returneze şi să-şi primească banii pe care i-au dat pe acestea, în anumite condiţii. 

'Am recomandat tuturor celor cu care am vorbit să nu mă contacteze direct, ci prin intermediul unui avocat. Odată am primit un apel de la un avocat din New York. Acest lucru a continuat o vreme, (primirea de apeluri – n.r.) de la avocaţi reprezentând oameni care doreau să returneze obiecte', a spus Barbara Deppert Lippitz. 

Până în prezent autorităţile române au recuperat 13 brăţări, existând indicii şi probe concrete cu privire la existenţa a încă 11 piese, pentru unele dintre artefactele respective existând chiar imagini sau rapoarte de expertiză, fiind puse în urmărire prin Interpol şi pe site-ul FBI. De asemenea s-ar crede că ar mai exista încă trei brăţări, mai mici ca şi greutate, dar pentru care nu există indicii certe unde s-ar afla, ancheta fiind încă la început, după cum au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 

Iniţial, s-a crezut că a existat un singur tezaur descoperit şi traficat pe piaţa neagră internaţională, constituit din 15 brăţări spiralice de aur, pe care braconierii le-au sustras din situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia. 

Brăţările dacice de aur au fost cel mai probabil folosite într-un context sacru, ca ofrandă adusă zeilor, lucru care ar explica de ce bijuteriile nu poartă urme de uzură, susţin unii specialişti. Aceştia sunt de părere că brăţările erau produse pe baza unei comenzi foarte înalte, probabil regalitatea, cu scopul de a le dedica zeilor sau a le oferi altor regi din provinciile vecine. Nici funcţia economică, acea de a tezauriza aurul, nu este exclusă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă