16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialAugustin Lazăr a anunțat că noua expertiză în cazul accidentului aviatic din...

Augustin Lazăr a anunțat că noua expertiză în cazul accidentului aviatic din Apuseni ar putea fi gata în toamnă

Raportul noii expertize în cazul accidentului aviatic din Apuseni, care a avut loc în data de 20 ianuarie 2014, va fi finalizat în această toamnă, astfel că se va putea da o soluție în acest caz, a declarat, marți, procurorul general al României, Augustin Lazăr, la ieșirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.

„Este într-adevăr o cauză care a ridicat câteva probleme, în general probleme tehnice. În acest moment este o nouă expertiză care este în curs de efectuare. Din păcate, în materie de accidente aviatice, rapoartele de expertiză vin după o perioadă de timp. Este în curs o nouă expertiză care este efectuată și sperăm că într-un timp rezonabil, de fapt am indicii că în această toamnă vom avea raportul de expertiză și vom putea da o soluție corectă”, a precizat Augustin Lazăr, după ce a fost întrebat care este stadiul anchetei ce durează de mai bine de doi ani.

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten — Norman Islander (BN 2) cu șapte persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul și o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias. Medicii erau transportați la Oradea, unde urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan și Aura Ion, o tânără, ofițer-student, și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic.

Cele mai citite

Familia Regală a României în centrul evenimentelor prilejuite de Ziua de 10 Mai

Ca în fiecare an de 10 Mai, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu, având alături pe Altețele Lor Regale Principesele Sofia și...

Rafila: Evoluţia artistului Florin Piersic este una favorabilă

Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro. "Am şi eu...

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă