13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAvertisment al cultului MUSULMAN din România: Există lăcaşuri de cult unde se...

Avertisment al cultului MUSULMAN din România: Există lăcaşuri de cult unde se promovează idei religioase NECUNOSCUTE

Liderii musulmani din România avertizează că în ţara noastră funcţionează lăcașuri de cult musulman unde se propagă ”idei religioase necunoscute”, informează Mediafax.

Aceste lăcaşuri de cult musulman nu au avizul Muftiatului. De aceea, autorităţile române ar trebui să le închidă şi să acorde o atenție mai mare problemelor comunității musulmane, susţin Muftiatul Cultului Musulman din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani (UDTTMR) și Uniunea Democrată Turcă (UDTR).

Ele califică contextul actual drept o “perioadă tensionată la nivel internațional”.

“Muftiatul Cultului Musulman din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani și Uniunea Democrată Turcă solicită autorităților române ca în această perioadă tensionată la nivel internațional să acorde o mai mare atenție problemelor cu care se confruntă și comunitatea musulmană din România și care odată scăpate de sub control ar putea avea repercusiuni asupra întregii societăți. Este vorba despre existența, pe teritoriul României, a lăcașurilor de cult musulman în care se propagă idei religioase necunoscute, lăcașuri care nu au avizul Muftiatului Cultului Musulman din România. Despre existența lor și despre pericolul pe care acestea îl prezintă, noi, reprezentanții celor trei instituții, am atras atenția și în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o la începutul anului cu parlamentarii constănțeni”, se arată în comunicat.

Reprezentanții comunității musulmane consideră că trebuie urmat modelul din Marea Britanie, unde lăcașurile care propagă fundamentalismul sunt închise.

“Pentru o gestionare cât mai eficientă a acestei probleme considerăm că trebuie urmat modelul din Marea Britanie, acolo unde lăcașurile în care se propagă fundamentalismul sunt închise. De asemenea, solicităm din nou public reglementarea legislativă a înființării și funcționării lăcașurilor de cult cu precădere a celor islamice. Considerăm că orice lăcaș de cult, indiferent de confesiune, trebuie să fie avizat de cultul căruia îi aparține și de alte instituții abilitate ale statului”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, ”în aceeași măsură, personalul care oficiază slujbe ar trebui să fie avizat atât de cultul căruia îi aparține, cât și de Ministerul Educației”, astfel putând fi evitate cazurile în care diverși cetățeni își asumă statutul de reprezentanți ai comunității musulmane, ignorând instituțiile statului român.

“Astfel, vom evita situațiile în care anumiți cetățeni străini sau români își asumă statutul de reprezentanți ai comunității musulmane, vorbesc în numele acesteia și oficiază slujbe, ignorând instituțiile abilitate ale statului român. Departe de noi gândul de a crea panică sau de a ne evidenția în vreun fel în spațiul public în această perioadă și așa destul de agitată. Cu toate acestea, ne vedem obligați să semnalăm aceste derapaje pentru a nu ajunge în situații similare celei din Franța. Nu vrem ca asupra unor comunități istorice, precum cea turcă și tătară din România, care și-au câștigat un respect deosebit în România și care sunt parte a mozaicului etnic dobrogean, să planeze suspiciuni sau, mai rău, să fie marginalizate și chiar stigmatizate”, mai spun reprezentanții comunității musulmane.

De asemenea, aceștia solicită ajutorul autorităților și pentru identificarea tuturor lăcașurilor de cult islamic din România.

“Profităm de această ocazie pentru a face un apel la cultele recunoscute oficial și la autoritățile administrației publice locale să ne ajute să identificăm toate lăcașurile de cult islamic existente pe teritoriul României. Orice alte voci care vin cu diferite opinii privind strategia de promovare a Religiei Islamice pe teritoriul României nu numai că nu sunt avizate, dar nu au nici studiile de specialitate în domeniul teologiei islamice, iar cel mai grav fapt este că nu își vor asuma eșecul în cazul unui eveniment similar cu cel din Franța”, arată comunicatul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă