16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAvertizare hidrologică: Dunărea, peste cotele de inundaţie la Calafat, Bechet, Corabia, Turnu...

Avertizare hidrologică: Dunărea, peste cotele de inundaţie la Calafat, Bechet, Corabia, Turnu Măgurele şi Zimnicea

Dunărea se situează peste cotele de inundaţie la staţiile hidrometrice Calafat, Bechet, Corabia, Turnu Măgurele şi Zimnicea şi are un debit de 12.100 metri cubi pe secundă la intrarea în ţară, transmite Mediafax. ANAR a precizat că, deocamndată, nu există risc major de inundaţii pentru populaţie şi locuinţe.

La această oră, Dunărea se situează peste cotele de inundaţie (CI), la cinci staţii hidrometrice: Calafat (cu 60 cm), Bechet (cu 84 cm), Corabia (cu 53 cm), Turnu Măgurele (cu 63 cm), Zimnicea (cu 35 cm), se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR).

Digurile de pe sectorul Gruia-Zimnicea au intrat în faza II de apărare (aferentă depăşirii cotei de inundaţie, respectiv codului portocaliu de inundaţii), iar, în aval de Zimnicea, sunt în faza I (aferentă depăşirii cotei de atenţie, respectiv codului galben de inundaţii).

Luni, fluviul Dunărea înregistrează, la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, un debit de 12.100 mc/s.

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), în perioada imediat următoare (în intervalul de prognoză 19 – 25 mai), debitul Dunării la intrarea in ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere şi poate ajunge la valoarea de 13.500 mc/s, fiind aproape dublu faţă de media multianuală a lunii mai (7.250 mc/s).

Comparativ cu anul 2006, când debitul Dunării la intrarea în ţară a fost de 15.860 mc/s şi au fost avariate mai multe diguri, fiind evacuaţi în jur de 10.000 de oameni, specialiştii ANAR estimează că, până la un debit al Dunării, la intrarea în ţară, de 13.500 mc/s – 14.000 mc/s, nu există risc major de inundaţii pentru populaţie şi locuinţe.

Această prognoză este reactualizată în fiecare zi, în funcţie de informaţiile primite de la Centrul de prognoze hidrologice din Serbia, precum şi datele colectate din sistemul naţional de monitorizare.

Echipele ANAR supraveghează 24 de ore din 24 tot sectorul îndiguit al Dunării, prin patrulare permanentă la lucrările hidrotehnice. De asemenea, se monitorizează evoluţia variaţiilor de debite şi niveluri în secţiunile Dunării şi se transmit permanent spre autorităţi informaţii operative pe tot sectorul românesc al Dunării.

Directorul general al ANAR Vasile Pintilie a dispus trimiterea în teren a peste 1.500 de oameni, 150 de utilaje terasiere, 30 de maşini de teren pentru intervenţie, 800.000 de saci (existând posibilitatea de suplimentare pânâ la 1,5 milione de saci), 30.000 mp de folie şi geotextil (existând, de asemenea, posibilitatea de a fi suplimentaţi). Aceste efective sunt pregătite pentru intervenţii operative, materialele şi personalul urmând să fie suplimentate, în funcţie de evoluţia situaţiei, se mai spune în comunicatul ANAR.

În judeţul Ialomiţa, pe malul drept al braţului Borcea în zona Bentu, km 34, echipele ANAR continuă consolidarea digului în regim de urgenţă pentru stoparea eroziunii active, prin efectuarea de lucrări de protecţie a malurilor cu material geotextil lestat cu saci cu pământ şi fascine. Totodată, echipele Apelor Române consolidează linia de apărare pe o lungime de 160 metri. Lucrările de protecţie şi consolidare sunt efectuate din surse proprii ale ANAR, mai precizează instituţia.

Dunărea se află, de sâmbătă la ora 10.00, sub cod portocaliu de inundaţii pe sectorul aval de Sucursala Hidrocentrale (SHEN) Porţile de Fier – Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia), în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Avertizarea este valabilă până în 26 mai.

În intervalul 18 mai, ora 6.00 – 26 mai, sectorul aval Zimnicea al Dunării (judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Ialomita, Constanţa, Galaţi şi Tulcea) se află sub cod galben.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă