19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAvioanele de vânătoare F-35, trimise de SUA în țări europene din NATO,...

Avioanele de vânătoare F-35, trimise de SUA în țări europene din NATO, vor participa la exerciții militare în Estonia și România

Mai multe avioane de vânătoare F-35 A Lightning II,  trimise de Statele Unite în țările europene membre NATO, vor ajunge în România, pentru a participa la exerciții militare, informează CNN.

Mai întâi, avioanele de vânătoare vor participa la exerciții și misiuni în Estonia, după care vor fi trimise în România.

În 14 aprilie, Departamentul de Stat al SUA, citat de Mediafax, preciza că avioane militare de tip F-35 vor fi trimise în țări europene care fac parte din Alianța Nord-Altantică (NATO), unde vor desfășura misiuni de antrenament de rutină.

„Forţele Aeriene vor trimite zilele următoare un număr redus de avioane de vânătoare F-35A Lightning II în Europa, în cadrul unei misiuni de antrenament care era programată de mult timp", a precizat Departamentul american al Apărării.

Astfel, Pentagonul a precizat că avioanele urmează să participe la antrenamente alături de alte aeronave americane sau ale altor ţări europene membre NATO, în cadrul Iniţiativei Europene de Reasigurare. Iniţiativa Europeană de Reasigurare (European Reassurance Initiative) include Operaţiunea Determinare Atlantică (Atlantic Resolve), care constă în măsuri de reacţie la presupusele ingerinţe ruse în conflictul din estul Ucrainei.

Exerciţiul militar la care vor participa avioanele F-35 intervine în contextul amplificării tensiunilor între SUA şi NATO, pe de o parte, şi Rusia, pe de alta, după atacul american care a vizat pe 7 aprilie o bază a armatei siriene.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă