15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialBacău: Bărbat reţinut pentru furt

Bacău: Bărbat reţinut pentru furt

Un bărbat din Galaţi a fost reţinut, joi, după ce a furat peste 4.000 lei, dintr-un cazinou din municipiul Bacău, informează Mediafax.

Bărbatul de 34 de ani, din judeţul Galaţi, i-a smuls unei operatoare dintr-un cazinou situat în zona Tic-Tac din municipiul Bacău borseta cu banii din încasări, după ce, în prealabil, a jucat la aparatele electronice din sala de jocuri, potrivit primelor cercetări desfăşurate de către poliţiştii din Bacău.

Apoi, bărbatul a părăsit în fugă cazinoul, cu borseta cu bani, în timp ce angajata jefuită a apăsat butonul de panică.

“Un echipaj al firmei de pază a început urmărirea bărbatului, care a fost prins şi imobilizat. Asupra sa a fost găsită borseta sustrasă, în care se aflau documentele personale ale tânărului, precum şi suma de 4.092 de lei”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul din Galaţi, sub acuzaţia de tâlhărie, el urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în vederea unei propuneri de arestare preventivă.

Cele mai citite

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

CS Dinamo a făcut eventul! „Dulăii” au câștigat Cupa României după o finală cu CSM Constanța

Formația de handbal masculin CS Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României, după s-a impus cu 23-19 în finala disputată contra celor de la CSM...
Ultima oră
Pe aceeași temă