9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialBacău: Fetiţă de doi ani, în stare critică la spital, după ce...

Bacău: Fetiţă de doi ani, în stare critică la spital, după ce a căzut din pat

O fetiţă de doi ani, din localitatea băcăuană Hârleşti, a ajuns, miercuri, în stare critică la spital, cu numeroase traumatisme grave, în special la cap, după ce ar fi căzut din pat într-un moment în care a rămas singură în casă. Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz, informează Mediafax.

Copila de doi ani a căzut din pat şi s-a lovit de colţul unei sobe din camera unde fusese lăsată singură de către mama sa, care ieşise în curte ca să taie lemne, potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor băcăuani.

În momentul în care a revenit în locuinţă, femeia şi-ar fi găsit fiica în stare de inconştienţă, motiv pentru care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat o ambulanţă.

"Minora a fost internată cu traumatism cranio-cerebral grav, comă de gradul IV, hemoragie subarahnoidiană, contuzie hepatică, traumatism toraco-abdominal, fractură de os occipital, insuficienţă respiratorie acută, în prezent fiind asistată cu ventilaţie mecanică. Medicii şi-au dat seama că fetiţa are prea multe traumatisme, aproape incompatibile cu viaţa, pentru o căzătură de pe pat, motiv pentru care a fost sesizată Poliţia în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ.

Ulterior, fetiţa a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, unde medicii au diagnosticat-o cu numeroase traumatisme.

Poliţiştii băcăuani au anunţat declanşarea unei anchete, fiind aşteptată şi o evaluare a medicilor legişti.

"Poliţia desfăşoară cercetări în acest caz pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care minora a suferit acele traumatisme. În funcţie de rezultatele anchetei şi de concluziile medicului legist se va face încadrarea juridică a faptei", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Bacău a început propria anchetă, în urma sesizării spitalului, pentru a vedea condiţiile în care este crescută fetiţa şi dacă se impune luarea unor măsuri de protecţie.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă