Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, miercuri, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, de la B1 Tv, despre contestația pe care liberalii vor s-o facă la CCR, în cazul votului pentru Șova.
Fostul președinte spune că șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, trebuie tras la răspundere, întrucât nu a emis hotărârea în cazul votului din Senat pentru Dan Șova.
”Călin Popescu Tăriceanu trebuie să ajungă urgent în fața Justiției. Decât să-ți sărăcesti gura cu el nu mai bine faci plângere penală pentru abuz în serviciu”, a declarat fostul șef al statului.
El a precizat că președintele Senatului nici nu va emite o astfel de hotărâre.
”Nu vor avea curaj să emită hotărârea în legătură cu Dan Șova. Nu s-a votat, deci nu avem hotărâre. Ăsta e trucul! Tăriceanu a considerat că nu s-a votat, deci nu există un motiv să emită o hotărâre. Domnii liberali nu vor avea ce să atace, că nu va fi hotărârea”, a declarat Băsescu.
Senatorii au respins, miercuri, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost de 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate. Ulterior, Dan Șova a anunţat că a luat decizia de a se autosuspenda "din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD" şi a susţinut că votul din Senat îi va permite să se apere "aşa cum se cuvine", dacă dosarul său va ajunge în instanţă.