14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialBăsescu: Iohannis e puţin implicat sufleteşte

Băsescu: Iohannis e puţin implicat sufleteşte

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că, în opinia sa, Klaus Iohannis are o implicare sufletească mai mică decât o avea el ca şef al statului şi că acesta se limitează în activitatea sa strict la partea de reprezentare, pe care, uneori, o tratează cu "superficialitate". 

"Este mai puţin implicat sufleteşte. Se face această comparaţie la dinamismul pe care eu îl aveam, bun, rău, acceptat, neacceptat, dar eram prezent, iar domnul Iohannis are cu totul altă abordare. Adică, se limitează strict la partea de reprezentare, fără a se implica foarte mult şi – nu vreau să insinuez ceva foarte rău -, dar, se pare că şi cu oarecare superficialitate în pregătirea chiar a acestor evenimente care ţin de activitatea de politică externă", a afirmat Traian Băsescu, duminică, la Digi 24. 

El a dat ca exemplu, în acest sens, concluziile unui Consiliu European în care s-a discutat despre unificarea pieţei energetice a UE. 

"Deşi ne dezavantaja total, domnia sa nu a observat, nu a amendat prevederea, că piaţă unificată, piaţă unificată, dar preţurile de achiziţie rămân secrete. Or, ăsta a fost jocul Germaniei care are un rabat special în relaţiile cu Federaţia Rusă", a arătat Băsescu. 

El a adăugat că preşedintele Iohannis ar fi putut influenţa decizia luată la acel Consiliu European. 

"Cu 48 de ore înainte, preşedintele Consiliului European, în speţă Donald Tusk, trimite tuturor membrilor Consiliului European proiectul de concluzii, deci proiectul deciziilor. (…) Dacă sunt lucruri care nu convin ţării tale se începe o mişcare absolut normală. (…) Pui consilierii să sune la omologii lor de la cabinetul lui Donald Tusk: atenţie – România nu este de acord cu formularea de la articolul 18, paragraful 5, şi propunerea noastră de formulare este asta. Pui consilierii să sune la cabinetul preşedintelui Comisiei Europene. Se produce discuţia preşedintele României cu Jean-Claude Junker sau cu Tusk, care, la rândul lor, înainte să facă modificarea, informează şi statele membre. Şi, în sfârşit, la două cancelarii este bine să-ţi pui consilierii să sune, la cancelaria preşedintelui Hollande, pe care-l avertizezi: nu ne convine formularea, şi la cancelaria lui Merkel, pe care o avertizezi că nu-ţi convine ceva. Cu certitudine, dacă ai declanşat această informaţie că România nu este de acord cu anume formulare, vă asigur că se vor găsi soluţii pentru ca şi România să plece mulţumită de la Consiliu", a explicat Băsescu.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă