12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialBătaie cu cuţite şi spray lacrimogen, în Spitalul Bârlad

Bătaie cu cuţite şi spray lacrimogen, în Spitalul Bârlad

16 pacienţi din saloane ale Spitalului Bârlad au fost evacuaţi, miercuri, timp de câteva ore, în urma unei altercaţii izbucnite între mai mulţi bărbaţi veniţi în vizită la un bolnav,după ce unul din ei a folosit spray lacrimogen, informează Mediafax.

Altercaţia a izbucnit într-unul din saloanele Secţiei de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă Bârlad între doi bărbaţi veniţi în vizită la un pacient, îmrepună cu mai multe rude, pe fondul unui conflict mai vechi între aceştia, existent de pe vremea când munceau în străinătate, potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni.

La un moment dat, unul dintre ei, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Bârlad, a scos un cuţit şi l-a rănit la mână pe celălalt bărbat, în vârstă de 41 de ani. În altercaţie a intervenit şi un alt tânăr, de 30 de ani, care a folosit un spray lacrimogen, cu care a pulverizat atât în salon, cât şi pe holul Secţiei de Chirurgie.

În acel moment, s-a iscat o panică generală, cadrele medicale solicitând sprijinul agenţilor de pază aflaţi la intrarea în unitatea medicală, precum şi pe cel al Poliţiei, prin intermediul numărului de urgenţă 112. Astfel, zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit la spitalul din Bârlad pentru aplanarea conflictului.

“La această oră, sunt activităţi în desfăşurare, fiind audiate părţile implicate în conflict, precum şi martori la incident. Poliţiştii de investigaţii criminale fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Odată cu intervenţia poliţiştilor, au fost evacuaţi 16 pacienţi dintr-unul din tronsoanele Secţiei Chirurgie, unii dintre aceştia, dar şi cadrele medicale care se aflau la momentul conflictului în zona respectivă, beneficiind de îngrijiri medicale.

“În momentul izbucnirii altercaţiei, pacienţii au început să strige după ajutor, la fel şi cadrele medicale, creându-se o adevărată hărmălaie în toată acea zonă de spital. Unii bolnavi şi cadre medicale au început să tuşească de la substanţa iritantă, având nevoie de medicaţie pentru alergie”, a precizat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

După evacuarea saloanelor, mai multe infirmiere, dotate cu echipamente de protecţie, au început să aerisească spaţiile unde se pulverizase cu spray lacrimogen, pacienţii revenind în secţie după câteva ore.

Cele mai citite

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă