26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialBicicliștii timișoreni nu mai au voie pe străzile pietonale din centrul istoric

Bicicliștii timișoreni nu mai au voie pe străzile pietonale din centrul istoric

Bicicliștii din Timișoara nu mai au voie să circule în centrul vechi al orașului, urmând să le fie interzis accesul și pe alte 14 străzi care în prezent se află în șantier, și care vor deveni pietonale la finalizarea lucrărilor, potrivit Mediafax

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat că reprezentanții Comisiei de circulație din cadrul primăriei au decis amplasarea acestor indicatoare și că vor fi montate indicatoare speciale și pentru cei care folosesc role.

”Sunt semne de circulație, pe Codul Rutier, iar cei din Comisia de circulație decid amplasarea semnelor și restricțiile de circulație în orice zone. Niciun fel de vehicul nu va mai avea voie să intre în centrul Timișoarei, scopul nu este să dăm amenzi. S-au întâmplat foarte multe lucruri din cauza câtorva, asta este, suferă și cei care au fost civilizați. Comisia de circulație a zis că nu poate restricționa circulația cu rolele, pentru că practicanții nu sunt încadrați niciunde, ei rămân implicit pietoni. E posibil să punem semne speciale pentru ei. Tot ce înseamnă pietonal trebuie să fie pietonal”, a declarat Nicolae Robu.

Reprezentanții comunității ”Verde pentru Biciclete” din Timișoara spun că nu pot fi de acord cu decizia Comisiei de circulație din cadrul primăriei.

”Noi luptăm pentru a crește numărul de bicicliști în Timișoara, pentru a li se facilita lor accesul în toate zonele orașului. (…) Nu suntem de acord cu restricțiile lor, le considerăm nejustificate. Oamenii se plâng că sunt teribiliști (bicicliștii – n.r.), atunci trebuie să ducem o campanie de educare. Eu tot timpul am spus că orice pădure are uscături. Dacă este vorba despre o zonă pietonală, așa cum ar fi și în străinătate, trebuie să permită accesul pietonilor, bicicliștilor, care circulă, evident cu o viteză legală. Să fie amendați cei care circulă cu o anumită viteză. Este trist că nu se încurajează mersul pe bicicletă în Timișoara, din păcate”, a declarat managerul ”Verde pentru Biciclete”, Romina Faur.

Bicicliștii din Timișoara au inițiat și o petiție online, prin care cer ridicarea interdicției de circulație cu biciclete pe străzile pietonale din centrul orașului, iar pe o rețea de socializare a fost lansat un apel la organizarea, în 2 octombrie, a unei acțiuni de protest sub forma unei plimbări pe lângă biciclete în centrul municipiului.

Potrivit reprezentanților ”Verde pentru biciclete”, în Timișoara sunt peste 16.000 de bicicliști.

Cele mai citite

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă