13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialBlaga il somează pe Cioloș

Blaga il somează pe Cioloș

Liberalii îi cer premierului Dacian Cioloş să depolitizeze administraţia, a declarat sâmbătă copreşedintele PNL Vasile Blaga, la lansarea candidaţilor partidului din Alba la alegerile locale din iunie. 

"Astăzi există un Guvern. Îl sprijinim. Aş spune că îl sprijinim cam necondiţionat. Împreună cu doamna Gorghiu, cu ceilalţi colegi, premierului Dacian Cioloş i-am spus că îl sprijinim. Nu vrem nimic, doar să depolitizeze administraţia. Şi azi, îl sprijinim cinstit. Noi nu suntem pesedişti, noi nu suntem Dragnea, care să spună că este în Opoziţie când are tot în ţara asta în administraţie. Are şi pe un coleg al său vicepremier. Are aproape toţi secretarii de stat, aproape toţi şefii de agenţii. Are tot pe vertical în deconcentrate. Şi pesedistul spune că este în Opoziţie. Păi, atunci noi unde suntem, după teoria asta? Dar, îl sprijinim, rugându-l (pe Dacian Cioloş – n.r.), în acelaşi timp, în timpul care a mai rămas, totuşi să depolitizeze administraţia", a afirmat copreşedintele PNL. 

Vasile Blaga i-a recomandat prim-ministrului "să-i mai trimită acasă" pe miniştrii care nu fac faţă, nominalizându-l în acest sens pe ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. 

"Şi multă atenţie la câte un ministru. Pentru că cei care vom deconta actuala guvernare vom fi, în primul rând, noi, PNL. Asta este percepţia publică. Şi, de aceea, îi dorim mult succes acestui Guvern, iar pe cei care nu fac faţă domnul Cioloş să-i mai trimită şi pe acasă. Ca să spui că au plecat cu camionul din ţară 35 de miliarde de euro… Şi să mai fii ministru a doua zi e cam complicat. Astfel că, din când în când, aşa e în viaţă, mai trebuie făcută şi curăţenie în Guvern şi atunci noi, care nu suntem una dimineaţa şi alta seara, vom sprijini în continuare acest Guvern", a susţinut liderul liberal. 

Potrivit acestuia, PNL nu-şi doreşte altceva decât alegeri corecte, pe care să le câştige şi în iunie şi în toamnă. 

"Alegerile astea sunt extrem de importante pentru că ne vor pune baza alegerilor viitoare. Şi de aceea (…) în toamnă să fim cu toţii în bloc-starturi, pentru că avem nevoie de un Guvern condus de penelişti, un Guvern în care, în sfârşit, PNL-ul să fie vioara întâi", a conchis Blaga. 

Alături de celălalt copreşedinte al PNL, Alina Gorghiu, Vasile Blaga a participat sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, la lansarea candidaţilor din Alba la alegerile locale. 

Blaga le-a spus liberalilor din Alba că sunt "cei mai puternici" din ţară, fiind o organizaţie judeţeană fanion. 

"Nu peste tot (în restul ţării – n.r.) situaţia e roză. (…). Suntem în cea mai puternică organizaţie a noastră, a PNL, ca structură, organizare, ca tot. (…). Va trebui să obţinem (în Alba – n.r.) un scor prin care să mai compensăm anumite nerealizări din alte judeţe, pentru că nu stăm peste tot la fel", a afirmat el. 

La rândul său, Alina Gorghiu a opinat că Alba este o filială puternică. "Sunteţi un spirit, hai să spun un virus, pe care l-aş lua şi l-aş duce peste tot în România asta. Sunteţi o filială într-adevăr puternică şi unită. (…). M-aş bucura să văd ziua în care în Alba nu mai e picior de primar pesedist", a afirmat copreşedintele PNL. 

Preşedintele PNL Alba, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a afirmat că, în cel mai rău caz, PNL nu va câştiga în cel mult şase unităţi administrative-teritoriale din judeţ. "Vrem să rămânem după alegerile locale cei cu cel mai bun scor din România", a afirmat Hava.

Cele mai citite

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...
Ultima oră
Pe aceeași temă