13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialConcert controversat al Corului Forțelor Armate ale Federației Ruse la București: Rușii...

Concert controversat al Corului Forțelor Armate ale Federației Ruse la București: Rușii ”ocupă” Palatul

Analistul Bogdan Oprea atrage atenția, pe Facebook, asupra unui concert al Corului Forțelor Armate ale Federației Ruse, care va fi susținut în Sala Palatului Regal din Capitală, în contextul scandalului iscat săptămâna trecută de donația făcută de Ambasada Rusiei pentru Cumințenia Pământului. Concertul se intitulează ”Rușii ”ocupă” Palatul”. 

"O glumă proastă, sper, dar care trebuie taxată imediat la nivel diplomatic și nu numai. Nu este de acceptat ca, sub titlul „Rușii «ocupă» Palatul”, Corul Forțelor Armate ale Federației Ruse să concerteze în Sala Palatului Regal, loc cu o atât de mare încărcătură istorică și simbolică pentru poporul român. Dacă nu reacționăm imediat în fața acestei, îmi permit să spun, obrăznicii, vom arăta că suntem slabi și vom încuraja astfel de atitudini tupeiste din partea Federației Ruse, care sunt tot mai dese în ultima perioadă (vezi și episodul „Cumințenia Pământului”). Concertul trebuie anulat, iar oficiali ai Ministerului rus al Apărării, în subordinea căruia se află corul, trebuie să prezinte scuze poporului român pentru acest gest ofensator, sper eu, neintenționat" – scrie Bogdan Oprea.

Ambasada Rusiei la București s-a arătat dezamăgită de reacția  „atât de controversată și uneori neprietenoasă” a românilor cu privire la donația pentru sculptura „Cumințenia Pământului”. 

Marţi seară, în fața ambasadei, a avut loc un protest intitulat „Donează un cent pentru Rusia”. Inițiatorii au precizat că mișcarea a avut ca scop „să nu rămânem datori aşa cum sunt ruşii faţă de noi cu nişte zeci de tone de aur”. După protest, Ambasada a anunţat că în urma protestului a strâns 19,19 lei, 4,41 euro, 0,31 dolari americani, 200 de yeni japonezi şi 200 de woni sud-coreeni, iar suma va fi donată în campania privind subscripţia publică naţională pentru achiziţia operei „Cuminţenia Pământului”.

Ambasada Rusiei la Bucureşti a anunţat luni „o contribuţie financiară modestă" pentru recuperarea de către statul român a sculpturii „Cuminţenia Pământului". Anunţul a fost făcut pe Facebook, unde ambasada a publicat şi un videoclip în care se spune că „armata rusă şi armata română au luptat împreună, în Primul Război Mondial, pentru independenţa României", iar în Al Doilea Război Mondial „armata sovietică şi armata română au luptat împreună pentru independenţa Europei".

Premierul Dacian Cioloş a declarat că „oamenii ştiu să se mobilizeze atunci când înţeleg importanţa unui gest” şi că „putem avea verticalitate şi respect faţă de valorile noastre, chiar şi prin gesturi mici”, răspunzând astfel unei întrebări ce a făcut referire la creşterea numărului de persoane care au făcut donaţii pentru „Cuminţenia Pământului”, după ce a fost făcut public filmul Ambasadei Rusiei.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă