19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialBoicot în Croația

Boicot în Croația

Formaţia Dinamo Zagreb, care va întâlni joi echipa Astra Giurgiu în grupele Ligii Europa, nu a jucat, sâmbătă, în campionatul Croaţiei, adversara Hajduk Split refuzând să intre pe teren în semn de solidaritate cu un grup de suporteri care nu a avut acces în stadion, informează goal.com, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, meciul dintre Dinamo Zagreb şi Hajduk Split nu s-a mai disputat, după ce oaspeţii au refuzat să joace deoarece 50 de suporteri nu au fost primiţi în stadion, fiind trecuţi pe o "listă neagră". Faptul că fanii respectivi nu au putut să intre în stadion i-a determinat pe ceilalţi suporteri ai grupării oaspete să iasă din arenă şi să returneze biletele la case. Echipa Hajduk Split a hotărât atunci să nu joace.

Reprezentanţii clubului Hajduk Split susţin că niciunul dintre fani nu ar trebui să aibă interdicţie şi că lista a fost făcută de oficialii de la Dinamo Zagreb, între care şi directorul executiv Zdravko Mamici, o persoană influentă în federaţia croată.

"Oficialii de la Hajduk mi-au cerut să amân meciul deoarece suporterii lor au probleme în ceea ce priveşte accesul în stadion. Am refuzat, iar ei s-au ridicat şi au părăsit încăperea", a declarat observatorul Lino Rosa.

Dinamo Zagreb a învins formaţia Astra Giurgiu, pe teren propriu, în prima etapă a grupelor Ligii Europa, scor 5-1. Cele două echipe se vor mai întâlni, joi, în etapa a V-a, în România.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă