9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialBraconaj piscicol în judeţul Tulcea

Braconaj piscicol în judeţul Tulcea

Poliţiştii de frontieră tulceni au confiscat 1.530 metri de plasă tip monofilament şi 94,5 kilograme de peşte din diferite specii.

Astfel, în data de 27.03.2015, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, în cooperare cu lucrători A.R.B.D.D, i-au depistat, în zona de reconstrucţie ecologică Holbina, de pe raza localităţii Dunavăţu de Jos, pe C.T., în vârstă de 62 de ani, şi pe C.S., în vârstă de 48 de ani, în timp ce descărcau dintr-o ambarcaţiune tip „Lotus“ cu motor ataşat mai multe plase de pescuit cu captură de peşte.

În urma verificărilor au fost descoperite 17 plase tip monofilament în lungime de 1.530 m, 4 unelte tip avă şi 17,5 kilograme de peşte din speciile caras şi biban.

Un alt caz a fost înregistrat în data de 29.03.2015, în jurul orei 13.00, pe raza localităţii Luncaviţa, când poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea l-au depistat pe T.R.E., în vârstă de 43 ani,domiciliat pe raza judeţului Iaşi, în timp ce transporta, cu un autoturism marca Opel Vivaro, cantitatea de 77 kilograme peşte din speciile scrumbie, ştiucă, caras, crap şi somn, fără a deţine documente justificative de provenienţă. Cei trei bărbaţi sunt cercetaţi penal.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă